COMANDANȚII DIRECȚIEI HIDROGRAFICE MARITIME
1926-1935
Capitan Alexandru STOIANOVICI
S-a născut la Constanţa, în ziua de 6 septembrie 1892 şi a murit la Bucureşti, în data de 8 ianuarie 1951. După absolvirea liceului în oraşul natal, s-a înscris la facultatea de matematică, Universitatea Bucureşti, dar datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război Balcanic, 1913, s-a transferat la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină, absolvind-o în anul 1915, cu gradul de sublocotenent. A fost avansat în 1917, locotenent, căpitan (la alegere) în 1919, locotenent comandor în 1927, căpitan comandor în 1935, comandor în 1938 şi contraamiral în martie 1944. A fost trecut din oficiu în rezervă la 9 august 1947.
În primii ani de carieră a fost ofiţer cu artileria, în această calitate luând parte la Primul Război Mondial, servind bateriile de 75 mm, de la Turtucaia, unde a arătat mare devotament. În anul 1919, a fost numit secund al monitorului Al.Lahovary, iar trei ani mai târziu, în aceeaşi calitate, a luat parte la marşul monitorului Brătianu, la Belgrad. În vara aceluiaşi an a fost mutat la Divizia de Mare.Aici va primi comanda canonierei Stihi, cu care a efectuat în anul 1925, prima sa lucrare hidrografică, în zona lacului Techirghiol. În noiembrie 1925 a primit sarcina înfiinţării Serviciului Hidrografic.
În vara anului următor a executat lucrări de ridicare a lacului Siutghiol "în mod foarte conştiincios şi ştiinţific pentru care merită o lauda". În anul 1927 a urmat un curs de specializare la Şcoala de Hidrografie de la Genova, unde a executat lucrări de aplicaţie - triangulaţie, măsurări de bază, sondaje, operaţiuni de topografie, măsurări astronomice - pe vasul Magnaghi. Şeful cursului l-a apreciat la absolvire drept un ofiţer "cult, inteligent, pasionat de hidrografie, în măsură a executa orice lucrare de acest fel". La revenirea în ţară, comandantul Diviziei de Mare, contraamiralul Vasile Pantazzi, aprecia că "dacă vom fi în măsură a-i da mijloacele necesare, Serviciul Hidrografic al Marinei noastre va ajunge, sub conducerea sa, la înălţimile instituţiilor similare din străinătate".
Tot în această perioadă, a predat cursurile de Hidrografie şi Nautică la Şcoala de Aplicaţie a Marinei. În anii următori a mai predat şi cursurile de navigaţie şi Meteorologie. În calitate de comandant al canonierei Stihi, a condus între 20 august - 10 septembrie 1936, călătoria de instrucţie cu ofiţerii-elevi ai Şcolii Pregătitoare şi de Aplicaţie, ce s-a desfăşurat în Marea Marmara şi Marea Egee. În paralel cu funcţia de şef al Serviciului Hidrografic maritim, a condus Centrul de Instrucţie Submarinişti. În octombrie 1937, a primit comanda distrugătorului Regina Maria, de la bordul căruia a înfruntat furtuna din 4-6 ianuarie 1938, când "timp de 36 de ore a fost neclintit pe comanda navei".
În vara anului 1938 a condus lucrările de executare a ridicării hidrografice a hărţii Băii Balcic şi a condus cu pricepere lucrările Direcţiei Hidrografice şi Fotogrametrice din Ministerul Aerului şi Marinei. "Dată fiind unirea Marinei cu Aviaţia, în calitate de Şef al Oficiului Hidroaerofotogrametric a depus un deosebit zel pentru a înzestra oficiul cu instrumente moderne necesare ridicărilor aeronauticii şi marinei şi a activat intens atât ca organ independent al ministerului, cât şi în conlucrare cu Institutul Geografic al Armatei". În anul următor a fost numit comandantul Sectorului Dunărea de Sus, rămânând la Divizia de Dunăre pe tot timpul războiului, mai mult, la 23 aprilie 1943 a preluat comanda Forţelor Fluviale.
După război, a fost numit şi membru în Comisia Specială de Cercetare a Ministerului de Război, unde "a muncit cinstit şi devotat, probând cunoaşterea adâncă a legilor si regulamentelor"
1935-1939
Locotenent Emil GRECESCU
S-a născut la 1 ianuarie 1905, în Bucureşti, unde a şi decedat în anul 1981, cenuşa fiindu-i împrăştiată în Marea Neagra, conform dorinţei sale.
După absolvirea studiilor liceale în Capitală, s-a înscris la Şcoala Navală din Constanţa, pe care a terminat-o în anul 1924, când a fost avansat la gradul de sublocotenent. După patru ani a primit tresa de locotenent, pentru ca la alegere să fie avansat căpitan în anul 1936, apoi în grad de Lt. Cdor. în anul 1942, tot la alegere Cpt. Cdor în anul 1944, la fel şi în grad de comandor în 1947, contraamiral în anul 1951 şi viceamiral în rezervă în anul 1957.
La începutul carierei a fost repartizat la Baza Navală Maritimă, pentru ca la 26 mai 1926 să fie numit ofiţer la bord şi ofiţer secund la Serviciul Hidrografic, sarcină de care "s-a achitat conştiincios şi mai presus de orice laudă", scria şeful său, căpitanul Al Stoianovici. Notarea continuă: "Cu judecată serioasă, inteligent şi cu dorinţa de a se instrui. Foarte conştiincios, îşi execută cu scrupulozitate ordinele primite, punând foarte mult zel şi devotament în serviciul său. Cu dragoste de personalul ce are în subordine şi cu grija de material, Locotenentul Grecescu este un ofiţer merituos al marinei noastre".
La 10 septembrie 1935, în urma constituirii Oficiului Hidrografic şi Aerofotometric, a fost numit şeful Serviciului Hidrografic Maritim, participând efectiv la sondaje şi la elaborarea unor hărţi. În calitate de subdirector al Oficiului Hidrografic şi Aerofotogrametric, a participat în perioada 25 martie - 2 mai 1938, la o călătorie de informare şi studii la diferite case constructoare din Italia, Elveţia, Germania şi Franţa, în vederea comandării de aparatură şi echipamente hidrografice.
Sub conducerea căpitanului E. Grecescu s-a efectuat punerea pe planşetă a sondajelor executate în vara anului 1937 şi confecţionarea porţiunii de hartă marină Ekrene-Balcic. În campania de vară 1938, a condus nava Stihi şi lucrările de ridicare hidrografică a regiunii Ekrene-Balcic-Caliacra. Şeful său, Cpt. Cdor-ul Al.Stoianovici, remarca " datorită muncii sale nepregetate s-au putut continua cu succes lucrările începute în vara anului 1937 în acea regiune".
În calitate de comandant al navei Stihi şi secund al distrugătorului Regina Maria, a participat în octombrie 1938, la manevrele regale. La încheierea acestora, Cpt. Cdor-ul Horia Macellariu a scris: " M-a secondat tot timpul în cele mai bune condiţiuni, dând dovadă de însuşiri militare desăvârşite şi de cunoştinţe profesionale dezvoltate(...) Este capabil şi poate suporta greutăţile unui război". În vara anului 1939 a executat lucrări hidrografice între Cavarna-Caliacra-Şabla "rezultatul acestei campanii a fost strălucit graţie priceperii şi aptitudinilor căpitanului Grecescu şi datele culese vor constitui elementele primei hărţi nautice româneşti", conchidea comandorul Stoianovici.
În prima parte a războiului a îndeplinit funcţia de Şef al Oficiului Hidrografic.
Timp de un an de zile - aprilie 1942-aprilie 1943 - a fost comandant secund al distrugătorului Regina Maria, participând la 28 de misiuni de război. "În aceste operaţiuni – scria comandantul Escadrilei de Distrugătoare, comandorul Horia Macellariu –nava a fost atacată de mai multe ori de submarine şi aviaţia inamică în mare. Merită să-l propun a înainta la alegere la gradul de Lt. Cdor."
Timp de trei ani, 1943-1946, a fost directorul de studii al Şcolii Navale, predând cursul de navigaţie.
În anul 1946 a fost numit şeful Grupării Navelor de Mare, ocupându-se personal de constituirea, organizarea şi funcţionarea Flotilei de Dragaj Maritim. Datorită rezultatelor meritorii obţinute, i s-a acordat la alegere gradul următor.
În intervalul de timp iulie 1949 – 24 iulie 1951, a girat funcţia de comandant al Marinei Militare, fiind numit comandant prin D.C.F.A. 2739 din 24 iulie 1951.
La 20 sept. 1952 a fost numit ajutor al şefului Marelui Stat Major pentru Marină, funcţie ce a deţinut-o până in 13 februarie 1954, după care a fost detaşat pe timp nelimitat la Consiliul de Miniştri.
1939-1949
Capitan Ovidiu LIMBIDI
Comandor Constantin COPACIU scria în anul 1992, la Monaco, o scurtă biografie a prietenului său, pe care o prezentăm integral, pentru a scoate în evidenţă un model de camaraderie între doi hidrografi militari români:
"S-a născut la Constanţa, odată cu secolul, în 1900 (6 martie, n.n.), aceasta a făcut hazul colegilor lui, care l-au botezat Papa!A făcut Şcoala Navală, Promoţia 1928. L-am cunoscut foarte bine, am lucrat împreună, cam de la sfârşitul anului 1939, când a fost numit şef al Serviciului Hidrografic de la Constanţa. Legăturile noastre au fost strânse până ce am fost trimis la Viena, la Comisia Internaţională a Dunării, eu rămânând totuşi între cadrele Oficiului Hidrografic. Întors în ţară după război, mi-am luat, în mod firesc, locul la Oficiul Hidrografic şi astfel colaborarea cu Comandorul Ovidiu Limbidi a fost din nou reluată. Părinţii Comandorului Ovidiu Limbidi au fost negustori foarte bogaţi. Aveau un magazin frumos de aparate optice pe strada Carol, aproape de Piaţa Ovidiu, care era condus de cei doi fraţi mai mari ca dânsul, cel de-al treilea frate făcuse Şcoala de Maiştri de Marină, pe care a părăsit-o din nu ştiu ce motive. Prin anii 1965, mai locuia la Constanţa, numele lui este Spiru Limbidi. În perioada anilor 1945 – 1949, când fiind în Comisia Mixtă sovietico-română pentru delimitarea frontierelor, el se găsea pe Dunărea de Jos, iar eu la Gurile Dunării (Braţul Chilia şi Marea). Cu această ocazie îmi vine în minte un fapt pe care-l relataţi dumneavoastră în jurnalul Cuget ..(?), an. IV, nr.625, cu titlul Remember. Prin anul 1942 (?), în luna august (26!), am fost însărcinat de amiralul Păiş (Nicolae, n.n.), secretar de stat al Marinei, de a mă deplasa la Vâlcov, unde se afla un monitor, dacă mi-aduc bine aminte, restul monitoarelor fiind la Tulcea, pentru a-i face un raport cu privire la împrejurările în care remorcherul Smârdan a fost scufundat, pierzându-şi cu această ocazie echipajul şi toată echipa hidrografică! Acolo am întâlnit pe comandorul Ovidiu Limbidi, cu care m-am deplasat la locul unde s-a produs pierderea remorcherului. Bineînţeles că nu am găsit nici o urmă, alta decât cea a vălurelelor, care zglobii alunecau spre Marea cea mare. Raportul nostru nu putea decât să confirme raportul oficios al comandorului Mişu Petrovici, comandantul monitorului prezent la faţa locului. Operaţia fusese îndeplinită cu ajutorul populaţiei locale, care fraterniza în mare măsură cu sovieticii. Revin la cariera comandorului Limbidi. În anul 1938 a fost avansat Căpitan şi cred, că în 1942, Locotenent-Comandor; Comandor pare a fi fost avansat prin 1949-1950, nu ştiu bine acest lucru, în acel moment vizitam cu mult interes şi sârguinţă mina de plumb de la Baia Sprie! La întoarcerea mea din aceste nenumărate vizite de informaţie şi iniţiere, l-am găsit pe comandorul Ovidiu Limbidi pe moarte, câteva luni mai târziu a decedat (1965). A fost înmormântat într-un pitoresc cimitir (Sf. Vineri, n.n.), lângă o gară a Bucureştiului, pentru ca să audă ciripitul vrăbiilor din celebra poezie a lui Topârceanu, care îl anunţau că a trecut acceleratul. Era o fire blândă, caldă, iubind discret, dar cu multă dragoste, marea pe malurile căreia se născuse, priceput, modest, cu mult humor, iubitor de Ţară, a cărei istorie îl fermeca!"
1949-1954
Capitan comandor
Vasile PANAITESCU
S-a născut în ziua de 30 august 1910, la Ploieşti, şi a murit în vârstă de 91 de ani, la Constanţa. A urmat cursurile Liceului teoretic din Râmnicu Sărat, după care pe cele ale Şcolii Navale (1930) şi ale Şcolii de Aplicaţie şi Specialităţi (1934).
Prima tresă de ofiţer a obţinut-o în anul 1932, cea de-a doua după cinci ani, iar gradul de căpitan la vreme de război (1942), pe cel de locotenent-comandor în anul 1945, căpitan-comandor în 1949, iar după alţi patru ani pe cel de căpitan de rangul I, fiind trecut în rezervă în anul 1956.
La începutul carierei sale a activat pentru puţin timp în cadrul Bazei Navale Fluviale, fiind mutat în anul 1935 la Divizia de Mare, ca ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul Regina Maria, apoi a trecut pe canoniera Locotenent Remus Lepri, în calitate de ofiţer cu artileria. În perioada premergătoare intrării României în cea de-a doua conflagraţie mondială, îl aflăm ofiţer minier pe crucişătorul auxiliar Durostor, de la bordul căruia a participat la acţiunile de plantare şi supraveghere a barajelor de mine din faţa porturilor maritime româneşti. Ca specialist minier a supravegheat construcţia şi recepţia a sute de mine marine, la Uzinele Metalurgice Reşiţa.
La 13 iunie a fost mutat pe crucişătorul auxiliar Carol I, în calitate de secund, supraveghind cu nava barajele de mine, precum şi intrările şi ieşirile navelor proprii şi aliate prin pasele acestora. După scufundarea navei (15 octombrie 1941) în zona Varna, avea să activeze timp de şase luni în cadrul Comandamentului Portului şi Zonei Constanţa, iar în următorul an la Forţele Navale Maritime.
La 1 aprilie 1943 a fost numit ofiţer secund pe crucişătorul auxiliar Dacia, la bordul căruia va rămâne timp de un an de zile. În intervalul cuprins între anii 1944 şi 1946 a fost la Depozitele Marinei.
De la 1 septembrie 1946 i s-a încredinţat comanda canonierei Locotenent comandor Eugeniu Stihi, pentru ca la 21 ianuarie 1948 să devină director de studii la Şcoala Navală. Funcţia de şef al Serviciului Hidrografic Maritim a îndeplinit-o în perioada cuprinsă între 8 noiembrie 1949 şi 1954, când a fost mutat la Şcoala Navală ca şef al cursului de Navigaţie şi apoi şef de facultate, de aici fiind trecut în rezervă în anul 1956.
În viaţa civilă a lucrat ca revizor contabil la I.C.R.A. Constanta, pensionându-se în anul 1972.
A fost un navigator şi matematician pasionat, publicând Tablele pentru calculul azimutului la aştri, prin rezolvarea triunghiului sferic de poziţie după o metodă personală. A cochetat cu literatura, continuându-l pe Cincinat Pavelescu, dar şi pe comandorul Aurelian Păunescu, scriind epigrame, pe care, spre sfârşitul vieţii le-a publicat într-un volum intitulat "Exerciţii de acupunctură. Epigrame şi epitafuri".
1954-1958
Capitan de rangul 2
Constantin NECULA
Născut în comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa. Contraamiralul ing. Constantin Necula şi-a început studiile în comuna natală. Atras de cariera armelor, a urmat cursurile Liceului Militar Mihai Viteazul din Târgu Mureş şi apoi pe cele ale Şcolii Navale Mircea din Constanţa, făcând parte din promoţia 1936 a prestigioasei instituţii de învăţământ militar de marină.
În cadrul Şcolii de Aplicaţie a făcut practica în baia Balcic, luând parte la măsurătorile efectuate în vederea ridicării hidrografice Ekrene-Balcic, iar în vara următoare la lucrările cuprinse în regiunea Ekrene-Balcic-Caliacra.
A fost perioada de cunoaştere a hidrografiei maritime româneşti de către tânărul aspirant Constantin Necula. Îndrăgostit de noua specialitate, în anul următor avea să urmeze cursurile speciale de Topografie şi Topogeodezie din cadrul Institutului Geografic al Armatei. Tot în procesul de perfecţionare şi desăvârşire ca ofiţer de marină s-a înscris şi cursul de doi ani la Academia Militară Bucureşti, secţia Marină, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1951. În primii ani ai carierei sale, ofiţerul a servit ca hidrograf la Serviciul Hidrografic al Marinei (1939-1941).
La intrarea României în război, 22 iunie 1941, a fost numit comandantul militar al remorcherului Istria, ce se afla în compunerea Flotilei de Siguranţă, subordonată Comandamentului Portului şi Zonei Constanţa. Aici a dus prin cumul şi funcţia de şef al Serviciului de Pilotaj Militar, până în mai 1943, când a fost numit şeful Biroului 2 din statul–major al Comandamentului Litoralului Maritim şi Fluvial. După aproape un an de zile a fost mutat pe canoniera Ghiculescu, în calitate de comandant-secund. La bordul acestei nave va trăi împreună cu ceilalţi ofiţeri drama Marinei Militare la 5 septembrie 1944. După două luni, la 7 noiembrie, i s-a dat comanda portului militar Constanţa.
La 1 aprilie 1945 a revenit la specialitatea sa de hidrograf, fiind detaşat pentru un an şi jumătate ca specialist la Serviciul Hidrografic Sovietic din Constanţa, apoi la Serviciul Hidrografic Maritim. În februarie 1947 a fost numit şef al Serviciului Siguranţa Navigaţiei, pentru ca în septembrie 1948 să i se încredinţeze comanda canonierei Stihi, pentru un an de zile.
La revenirea în Marina Militară, după absolvirea Academiei, a fost repartizat comandant al Flotilei de Dunăre de la Galaţi. Aici a şi predat cursuri la Facultatea de Construcţii Navale. În anul 1953 a fost numit comandantul Brigăzii de Nave Maritime Constanţa, iar după un an de zile a devenit locţiitorul şefului de stat-major al Comandamentului Guvernamental de Apărare împotriva Inundaţiilor. Această funcţie a deţinut-o pentru scurt timp, revenind la Serviciul Hidrografic Maritim, în calitate de şef.
Specialist hidrograf de marcă, dovedindu-se a fi şi un organizator destoinic, a întreprins demersurile necesare transformării Serviciului Hidrografic Maritim, în Direcţia Hidrografică Maritimă în 1956. După doi ani a fost trecut în rezervă. În viaţa civilă a ocupat funcţii legate tot de activitatea nautică, fiind numit în anul 1960 comandantul navei de agrement Dacia, pe care a adus-o din Şantierul Naval Olteniţa pe Lacul Techirghiol. Timp de doi ani a fost şeful Secţiei Căi Navigabile din cadrul NAVROM Galaţi (1960-1962), iar până în anul 1964 a fost şeful navelor fluviale silvice ale Direcţiei Generale de Economie Forestieră Dobrogea.
În următorii trei ani a îndeplinit funcţia de secretar al Filialei Dobrogea a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Republica Socialistă România. În mai 1967 a revenit pentru un an de zile în Marina Militară , predând cursul Organizarea Marinei Comerciale şi Încărcare - Amarare.
Din anul 1968 s-a mutat în Bucureşti, unde locuieşte şi în prezent. A lucrat până la pensionare (1977) ca inginer principal la Consiliul de Stat al Apelor – Direcţia Generală de Gospodărire a Apelor şi Comisia Centrală de Apărare Împotriva Inundaţiilor Bucureşti.
În urma vastei experienţe ca lucrător în Serviciul/Direcţia Hidrografică Maritimă, a elaborat manualul de Meteorologie maritimă, pe care l-a publicat în anul 1959, la Editura Militară, fiind, de asemenea, autorul a numeroase studii şi inovaţii şi a unei lucrări memorialistice legate de epopeea navei Struma.
1958-1960
Contraamiral Gheorghe SANDU
S-a născut la 21 ianuarie 1921, în oraşul Calafat, şcoala primară şi cursurile Liceului Nicolae Bălcesu le-a urmat în oraşul Brăila. La Constanţa, a optat pentru Şcoala Navală Mircea, făcând parte din Promoţia Desrobirea 1942, promoţie ce şi-a efectuat practica la terminarea anului întâi, direct pe front. O dată cu primirea tresei de aspirant i s-a încredinţat şi prima funcţie, ofiţer cu navigaţia pe torpilorul Năluca, sub comanda Lt. Comandorului Gh. Roşescu.
În prima foaie calificativă a ofiţerului, comandantul navei a menţionat, printre altele: că numai în cinci luni a luat parte la 13 misiuni de luptă, parcurgând 1.937 Mm.
La 1 iulie 1943 a fost mutat la bordul crucişătorului auxiliar Dacia, în calitate de ofiţer cu adjutantură şi transmisiunile. Comandantul navei i-a apreciat calităţile, scriind: "Are spirit de iniţiativă şi prevedere. A instruit bine personalul din subordine." În octombrie 1943 a revenit pe Năluca, de data aceasta ca ofiţer cu navigaţia. A servit pe navă până la scufundarea ei, la 1 sept. 1944.
A luat parte la Operaţiunea 60.000, participând la 14 misiuni de război în zona Odessa - Constanţa. A fost propus pentru decorare cu Ordinul Steaua României clasa a V-a. "Foarte bun ofiţer de marină" l-a calificat comandantul navei. În lunile sept.- oct.1944 a fost ofiţer cu adjutantura la Comandamentul Apărării Teritoriului Dobrogea. La 1 nov.1944 a fost numit ajutorul comandantului militar al portului Brăila, rămânând în funcţie până la 9 martie 1945. Comandantul portului l-a apreciat ca fiind: "Foarte bun ofiţer şi de nădejde". Mutat la Flotila de Dragaj, a servit pe rând, în calitate de comandant, pe remorcherele dragoare fluviale Maria şi Cantacuzino, concurând la operaţiunile de dragaj desfăşurate între Calafat şi Baziaş, fiind citat pe Comandamentul Forţelor Fluviale şi pe Marină pentru activitatea depusă. După absolvirea Şcolii de Aplicaţie a Marinei, 1946, a ocupat mai multe funcţii în cadrul Batalionului Mixt Marină.
În anul 1947 a revenit la Constanţa, în calitate de ofiţer cu navigaţia la Flotila de Dragaj. În perioada oct. 1947 – 31 iulie 1948 a fost ofiţer secund pe nava-şcoala Mircea. Comandantul Şcolii Navale, comandorul Ion Stoian, i-a făcut o pertinentă şi frumoasă notare, din care cităm: "Cunoştinţe militare frumoase, pe care le aplică cu metodă, dând dovada de o judecată sănătoasă. Foarte multă putere de muncă şi cu frumoase aptitudini la studii, predă elevilor cursul de navigaţie metodic, câştigând interesul prin felul atractiv şi practic de prezentare".
Timp de doi ani, 1948-1950, a urmat cursurile Academiei Militare Generale. La revenirea în Marina Militară, a fost numit şeful Biroului 1 în Secţia Înzestrare Materiale din Comandamentu Marinei Militare, apoi şeful Şcolii Militare de Marină (1951-1954), comandant-girant şi după doua luni, titular al Flotilei de Dunăre (1954-1955), comandantul Brigăzii 230 Nave Fluviale (1955-1956), şeful de stat-major al C.F.N.M. (1956-1958), şeful Direcţiei Hidrografice Maritime (1958-1960), şeful Şcolii Superioare de Marină (1960-1961), comandantul Marinei Militare (1961-1963), şeful catedrei de Tactica Marinei din Academia Militară Generală (1963-1972), şeful Secţiei Marină din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major (1972-1977), adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale(1977-1980), şef de stat-major şi locţiitor al comandantului I.C.I.T.L. Bucureşti (1980-198l). A fost trecut în rezervă cu gradul de viceamiral în anul 1981. În calitate de arbitru în Asociaţia Mondială a Navomodeliştilor, s-a numărat printre cei puţini cărora li s-a conferit medalia de onoare Nautică.
1960-1963
Capitan de rangul 1 Nicolae MILU
S-a născut în ziua de 3 februarie 1915, în comuna Trăisteni, Valea Doftanei, judeţul Prahova, unde a urmat şi primele clase primare, după care a continuat doi ani la Liceul Ioan Meşota din Braşov. În anul 1930 s-a mutat la Liceul Militar Regele Ferdinand din Chişinău. La absolvire, 1936, a optat pentru Şcoala Navală din Constanţa, în anul 1939 devenind ofiţer de marină.
Prima funcţie şi-a exercitat-o la bordul navei-bază Constanţa, al cărei comandant concluziona în notarea aspirantului Milu: "Dacă va continua aşa cum a pornit va fi un foarte bun ofiţer". La absolvirea Şcolii de Aplicaţie, directorul de studii a apreciat că : "Notele foarte bune obţinute şi admirabila sa pregătire sub toate aspectele, îi dau dreptul să poată fi declarat absolvent, chiar şi fără examen". Cu puţin timp înainte ca România să intre în război, a fost repartizat ofiţer cu navigaţia pe nava-bază Constanţa, înlocuind, la nevoie, ofiţerul cu artileria. Astfel, în ziua de 3 august 1941, pe timpul unui atac aerian inamic asupra Constanţei, a doborât două avioane, fapt confirmat de apărarea antiaeriană germană. Pentru această faptă şi altele ce au urmat, a fost propus şi trimis în Germania pentru Şcoala de comandanţi de vedetă, pentru curajul şi spiritul de sacrificiu arătat în toate ocaziile, a fost propus la decorarea cu Ordinul "Coroana României" clasa a V-a. În cele două luni (15 oct.-15 dec.1941) cât s-a instruit în marina germană, a participat la cinci acţiuni de luptă în Canalul Mânecii, fiind uşor rănit. La revenirea în ţară i s-a încredinţat comanda vedetei torpiloare Vijelia, cu care a luat parte la mai multe acţiuni de război până în septembrie 1943, când pentru două luni a fost mutat ca ofiţer torpilor pe distrugătorul Mărăşeşti. Din noiembrie 1943 până în octombrie 1944, a deţinut comanda vedetei torpiloare Vârtejul.
A fost avansat în grad de căpitan la alegere, pe când se afla la fluviu, în calitate de comandant militar al portului Moldova –Veche (1 nov.1944 -11 iul.1945). În continuare, a rămas la Forţele Fluviale, lucrând la Statul-Major, fiind apreciat ca foarte bun ofiţer de marină şi de toată nădejdea. În anul 1946 a revenit la mare, comandând, pe rând, Escadrila Vedete Torpiloare, distrugătorul Mărăşeşti, nava-şcoală Mircea, nava-şcoală Libertatea şi prin cumul şi Detaşamentul 514 Nave-Şcoală. Comandantul Marinei Militare scria în notarea sa din anul 1953: "ofiţerul este bun marinar, curajos, destul de energic şi calm".
În intervalul cuprins între octombrie 1954 – octombrie 1955 a fost la comanda Bazei 127 Maritime, după care a preluat conducerea Divizionului Distrugătoare. Timp de trei ani (1955 – 1958) a fost şeful Şcolii Superioare de Marină, unde "a fost mutat pentru a pune ordine şi a crea disciplina necesară unei şcoli. A reuşit să ridice ordinea, disciplina şi învăţământul în Şcoala Superioară la nivelul cerinţelor". Cuvintele au fost scrise de către comandantul Forţelor Maritime Militare, contraamiralul Gh. Sandu, pe care, după doi ani, avea să-l urmeze la comanda Direcţiei Hidrografice Maritime. Căpitanul de rangul I Nicolae Milu a fost comandant al Direcţiei Hidrografice Maritime vreme de trei ani.
La puţin timp după numirea sa, a primit ordin să mute Direcţia la Mangalia. Următorii doi ani, unitatea, dispersată în cinci locaţii, şi-a desfăşurat anevoios activitatea. Mai ales că înainte cu un an începuseră lucrări hidrografice în zona Comorova – Vama-Veche, în vederea ridicării unor noi staţiuni.
De fapt, era începutul campaniei de lucrări hidrografice la Marea Neagră, ce din anul 1962 avea să se extindă şi la nord de Constanţa, Mamaia, Midia, grindul Chituc. Pe baza unui raport just argumentat, şeful Direcţiei Hidrografice Maritime a reuşit ca în anul 1962 să mute Direcţia la Constanţa. Noul sediu repartizat se afla la Anadolchioi. Campania hidrografică s-a extins în anul 1963 până la Gura Portiţei şi de acolo la Sfântu Gheorghe. A fost trecut în rezervă în 1963. Următorul deceniu a lucrat la nou înfiinţată Flotă de Pescuit Oceanic, al cărei director a fost între anii 1973 – 1974. A fost decorat în Germania cu Medalia Crucea de Fier clasa a III-a.
1964-1969
Capitan de rangul 2
Alexandru CONSTANTIN
S-a născut în comuna Cioara, judeţul Ialomiţa, în anul 1926. În comuna natală a urmat studiile primare, după care a devenit muncitor agricol. Recrutat în anii ’50 pentru armată, a fost admis, aceea fiind perioada de masive epurări pe criterii de origine, el având origine sănătoasă. Mai întâi a lucrat la Direcţia Cadre din Ministerul Forţelor Armate, după care a fost mutat în Comandamentul Marinei Militare, şef de cadre.
Prin plecarea căpitanului de rangul I Nicolae Milu de la comanda Direcţiei Hidrografice, s-a creat un post important liber pe care a fost numit căpitanul de rangul II Alexandru Constantin. Marea Unitate fiind una complexă şi mai ales, cu structuri specializate, la puţin timp s-au simţit necesare controlul şi îndrumarea unui ofiţer de marină specialist cu navigaţia. Comandantul Marinei Militare, contraamiralul ing. Grigore Marteş, l-a desemnat prin ordin de zi pe Comandamentul Marinei Militare pe căpitanul de rangul II ing. Corneliu Enăchescu (detaşat două zile săptămânal) pentru a controla şi îndruma activitatea. În anul 1969 ofiţerul a fost mutat la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Marină, unde şi-a desfăşurat activitatea ca şef al cursului de calificare.
După doi ani a revenit la Direcţia Hidrografică Maritimă, unde i s-a încredinţat spre conducere Secţia Semnalizări Maritime. Din această funcţie a fost pensionat. S-a stins din viată în anul 1995, la Constanţa.
1969-1990
Capitan de rangul 1 ing.
Corneliu ENACHESCU
S-a născut în ziua de 23 septembrie 1927, în comuna Plopeni, judeţul Constanţa. La puţin timp după naşterea sa, familia s-a mutat în oraşul Constanta, unde a urmat şcoala primară şi cursurile Liceului Mircea cel Bătrân.
După absolvire, în anul 1947, a ales Şcoala Navala Mircea, făcând parte din promoţia 1949. A fost repartizat la bordul canonierei Ghiculescu, ca ofiţer cu navigaţia, iar după doi ani a devenit ofiţer secund pe aceeaşi nava. Între anii 1951 – 1953 a comandat canoniera Locotenent comandor Stihi. Din anul 1953 până în 1965, a slujit în învăţământul superior militar de marină, fiind, pe rând, lector superior (1953-1955), şeful catedrei de navigaţie şi astronomie nautică (1955-1963), locţiitorul pentru învăţământ al comandantului Şcolii Militare Superioare de Marină şi şeful Secţiei Învăţământ (1963-1965). În acest răstimp s-a perfecţionat, devenind un cadru didactic apreciat atât de elevi, cât şi de şefii săi. Între anii 1955-1960 a urmat cursurile Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.
În anul 1965 a fost numit specialist cu navigaţia la Secţia pregătire de luptă din Comandamentul Marinei Militare. După patru ani i s-a încredinţat comanda Direcţiei Hidrografice Maritime, funcţie ce a exercitat-o timp de 21 de ani, fiind până în prezent cel mai longeviv şef al acestei importante instituţii a Forţelor Navale.
A scris numeroase articole şi studii de specialitate în Buletinul Marinei Militare, Buletinul Hidrografic Internaţional, editat de Biroul Hidrografic Internaţional de la Monte Carlo (Monaco) , în Buletinele Informative ale prestigioasei politehnici ieşene, precum şi în cele ale Universităţii Al. Ioan Cuza. În cele peste patru decenii în care a servit în Marina Militară, ofiţerul a fost avansat în grad până la căpitan de rangul l. Prin Decretul Prezidenţial nr.170 din 7 martie 2007 a fost avansat în grad de contraamiral de flotilă. Este membru al Ligii Navale Române.
1990-1997
Contraamiral Gheorghe VOINEA
S-a născut la 3 februarie 1937 în oraşul Paşcani, oraş în care şi-a făcut studiile primare şi liceale, după care a optat pentru Şcoala Militară Superioară de Marină, pe care a absolvit-o în anul 1959; la 21 septembrie a fost avansat în grad de locotenent şi repartizat la Flotila de Dunăre, unde, în cadrul Divizionului 88 Vedete Dragoare, i s-a încredinţat comanda unei vedete dragoare.
În anul 1962 a fost avansat în grad de locotenent-major, iar după doi ani a fost numit comandantul Secţiei 1 Vedete Dragoare din Grupul II Vedete Dragoare şi comandant de vedetă. Între anii 1965 – 1967 a îndeplinit funcţia de instructor cu munca de propagandă, în cadrul aceluiaşi Divizion 88. În anul 1968 a fost numit la comanda remorcherului fluvial de 500 HP din Divizionul 131 Nave Auxiliare, iar după un an , a fost numit în cadrul divizionului, pe funcţia de specialist cu navigaţia şi cenzor militar. De la 1 octombrie 1970 a trecut la Brigada 24 Fluvială, ca specialist cu navigaţia în Biroul operaţii şi pregătire de luptă.
În anul următor a fost mutat pe nava fluvială de comandament, ca ofiţer secund, funcţie ce a exercitat-o timp de cinci ani, după care, cu gradul de căpitan de rangul III, a urmat cursurile Academiei Militare, Facultatea Arme, Secţia Marină. După absolvirea academiei a revenit la fluviu, în calitate de şef de stat-major şi locţiitor al comandantului Divizionului 92 Vedete Dragoare Fluviale (1978-1980). În anul 1980 a fost avansat în grad de căpitan de rangul II şi numit în funcţia de şef al Biroului operaţii şi pregătire de luptă în statul-major al Brigăzii 24 Fluviale.
La 25 mai 1982 a fost numit, în Comandamentul Marinei Militare, ca ofiţer 1 cu pregătirea operativă şi tactică în Secţia Operaţii din statul-major. Între anii 1985-1990 a fost şeful Biroului operaţii în Secţia Operaţii din statul-major al Comandamentului Marinei Militare. La 23 august 1987 a fost înaintat la gradul de Căpitan de rangul 1. La începutul lunii mai 1990 a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei Hidrografice Maritime Constanţa, rămânând la comanda unităţii timp de şapte ani.
1997-2001
Comandor Ioan IVANASCIUC
S-a născut la 5 septembrie 1947 în comuna Calafindeşti, judeţul Suceava. În comuna natală a urmat cele şapte clase elementare, apoi primele două de liceu la Suceava, iar pe următoarele două, la Liceul Militar Ştefan cel Mare din Câmpulung - Moldovenesc.
A continuat studiile militare la Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanţa, fiind absolvent cu gradul de locotenent promoţia 1968, decembrie. Prima funcţie încredinţată în cadrul Marinei Militare a fost cea de comandant pluton elevi la Batalionul l Elevi din Şcoala Militară Superioară de Marină. În octombrie anul următor a fost numit ofiţer cu comunicaţiile şi radiolocaţia pe Vedeta 72 din Divizionul 133 Vedete al Brigăzii 29 Vedete. După trei ani a devenit ofiţer secund şi ofiţer cu navigaţia pe aceeaşi Vedetă. Între anii 1973-1975 a fost elev-ofiţer al Academiei Militare Generale, Facultatea Arme, Secţia Marină.
La revenirea în cadrul Divizionului 133 Vedete i s-a dat comanda Vedetei 70, iar în august 1976 a fost numit la comanda Vedetei Purtătoare de Rachete 74, în calitate de comandant. La 1 aprilie 1977 a fost numit locţiitor al comandantului la Divizionul 81 Vedete Torpiloare, funcţie pe care a execitat-o timp de şapte ani. Între anii 1984-1985 a îndeplinit funcţia de ofiţer în statul-major al Brigăzii 29 Vedete, iar în anul următor pe cea de şef de stat-major şi prim-locţiitor al comandantului Divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete.
În anul 1987 a urmat Cursul post-academic cu profil marină. Tot în acest an i s-a dat la comanda Divizionului 93 Vedete Torpiloare, comandă ce o va deţine timp de şapte ani. În octombrie 1994 a primit funcţia de şef al Secţiei pregătire de luptă din Scolii Militare de Maiştrii de Marină, iar la 1 aprilie 1997 a fost mutat la Direcţia Hidrografică Maritimă Constanţa, deţinând comanda acestei Direcţii timp de patru ani, după care a fost trecut în rezervă la 30 iunie 2001. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate depusă în cadrul Marinei Militare, ofiţerul a fost avansat în grad până la comandor, iar după trecerea în rezervă, ca o recunoaştere a meritelor sale, a fost avansat la gradul de Contraamiral de Flotilă.
2001-2005
Comandor dr. Aurel CONSTANTIN
S-a născut la Mizil, în ziua de 13 septembrie 1950. După un timp familia s-a mutat la Ploieşti, unde a urmat cursurile Şcolii Generale şi, în continuare, pe cele ale Liceului Militar Dimitrie Cantemir din Breaza (1969). A urmat între anii 1969-1973 Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Marină Mircea cel Bătrân, fiind şeful promoţiei sale. Prima funcţie ce i s-a încredinţat a fost aceea de ofiţer cu navigaţia pe Dragorul de bază 63 din Divizionul 146 Dragoare de Bază.
În anul 1974 a fost numit ofiţer în statul-major al aceluiaşi divizion, dar numai pentru câteva luni, după care a fost mutat, în aceeaşi calitate, dar în statul-major al Diviziei 41 Maritime. Din anul 1976 până în anul 1978, a fost ofiţer în Comandamentul Marinei Militare. În următorii doi ani (1978-1980), a urmat cursurile Academiei Militare Generale, la absolvirea căreia a fost declarat şef de promoţie. La revenirea în Marina Militară, a fost repartizat în statul-major al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân pentru o perioadă de alţi doi ani, după care a revenit în Comandamentul Marinei Militare (1982-1984).
Timp de şase ani a servit în cadrul statului-major al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân, unde avea să rămână şi după 1990, ocupând, succesiv, funcţiile de ofiţer 2 şi lector în colectivul psihopedagogic la locţiitorul comandantului pentru învăţământ şi stat-major, apoi ofiţer 2 cu redactarea Revistei Academiei în Biroul Documentare, Relaţii şi Secretariat şi şef al Biroului Documentare, Relaţii şi Secretariat din Secţia Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică.
La 25 noiembrie 1995 a fost mutat la Direcţia Hidrografică Maritimă, în funcţia de locţiitor al şefului direcţiei, pentru ca între 25 iulie 2001 – 30 septembrie 2005, să fie Şef al aceleiaşi instituţii. Pe parcursul carierei sale, ofiţerul a avansat în grad până la cel de comandor şi a absolvit o serie de cursuri: Cursul de perfecţionare în cunoaşterea limbii turce (1995), Cursul de perfecţionare a ofiţerilor pe linie de mobilizare, personal şi evidenţă efective (1997), Cursul postacademic cu profil unic la Academia Militară Generală şi Cursul de Capacitate la Colegiul de Comandă şi Stat-Major al Academiei de Înalte Studii Militare (1998). În anul 2001 a obţinut titlul de doctor în economie la Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, cu teza "Utilizarea eficientă a forţei de muncă în transportul maritim. Sisteme şi procedee".
Este membru al Comitetului Naţional Român de Oceanografie, aflat sub autoritatea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (din anul 2004) şi al Comisiei de Oceanologie si Limnologie a Academiei Române (2003). În prezent este preşedintele Ligii Navale Române, Filiala Constanţa. A scris numeroase articole şi studii în revistele Marina Română, Marea Noastră, Hydro Internaţional, editată de GITC Olanda şi în ziarul Observatorul militar. Şi-a adus contribuţia la redactarea Manualului asigurării hidrografice, de navigaţie şi hidrometeorologice a Forţelor Navale (2004) şi a conceput notele de curs pentru disciplina Managementul resurselor umane (2002).
Pe timpul când deţinea şefia Direcţiei Hidrografice Maritime, a redactat, negociat şi promovat proiectul Legii privind organizarea activităţii hidrografice maritime, adoptată de Parlamentul României şi promulgată în luna octombrie 2004. De asemenea, a propus şi susţinut aderarea României la Convenţia Organizaţiei Hidrografice Internaţionale, acţiune finalizată în aprilie 2002, la Monaco.
A fost avansat în grad de contraamiral de flotilă în anul 2009.
2005-2007
Comandor Alexandru MACAVEI
S-a născut la 10 mai 1956, în comuna Crângeni, judeţul Teleorman. După absolvirea studiilor liceale, a optat pentru Institutul de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa, făcând parte din promoţia 1979. Ca proaspăt absolvent a fost numit ofiţer cu artileria şi rachetele, la bordul unei Vedete Purtătoare de Rachete tip OSA I. După cinci ani, a fost avansat instructor la Centrul de Instrucţie al Marinei Militare. În perioada 1997-1999 a urmat cursurile Academiei Militare, specializarea Marină. La revenirea în Forţele Navale, a primit comanda unei Vedete Torpiloare cu 4 tuburi lanstorpilă, funcţie pe care a deţinut-o vreme de cinci ani. Din anul 1994, a îndeplinit funcţia de şef al Informaţiilor la Brigada de Rachete, până în anul 1998, când a fost numit şef de birou în Serviciul Operaţii din Statul Major al Forţelor Navale. Anul 2001 a însemnat un moment important în cariera ofiţerului, fiind trimis pentru doi ani în Franţa, unde a urmat cursurile Colegiului Intercategorii de Forţe ale Armatei (Collège Interarmées de Defense), în paralel urmând la Universitatea Paris II (Sorbona), Facultatea de Drept, obţinând diploma de studii superioare specializate (masterat) în Apărare, geostrategie, dinamici industriale. Odată venit în ţară, a fost repartizat şef al Secţiei Hidrografie, în cadrul Direcţiei Hidrografice Maritime. Din anul următor, ofiţerul a fost numit la comanda Divizionului 50 Corvete Mangalia. Dintre activităţile importante la care a luat parte, menţionăm participarea la exerciţiul condus de Statului Major General "Forţa 2000" şi participarea la cea de-a patra activare a Grupării BLACKSEAFOR, în calitate de comandant al marşului Corvetei 265, Contraamiral Horia Macellariu, în anul 2005. În toamna anului 2005, a fost numit la comanda Direcţiei Hidrografice Maritime, pe care a deţinut-o până în martie 2007. Aici s-a familiarizat repede cu problemele specifice Direcţiei, ca unul care condusese o secţie importantă a instituţiei. Ultima funcţie pe care a deţinut-o Comandorul Alexandru Macavei în Forţele Navale, a fost aceea de şef al Comunicaţiilor şi Informaticii la Comandamentul Flotei, după care s-a pensionat în anul 2009. În prezent predă Cursul de navigaţie estimată şi costieră la Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanţa. Comandorul Alexandru Macavei este membru al Frères d’armes. De-a lungul carierei sale, ofiţerul a publicat o serie de articole în revistele Marina Română şi Tomis. Este coautor al Dicţionarului de relaţii internaţionale strategice româno-franco-engleze, elaborat între anii 2004 – 2005.
2007-2010
Comandor dr. Romeo BOSNEAGU
S-a născut la 20 octombrie 1955, în oraşul Constanţa. La absolvirea cursurilor Liceului Teoretic, a ales cariera militară, devenind student al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa, unde şi-a finalizat studiile în 1978. Timp de 11 ani a fost pe rând, ofiţer cu navigaţia, ofiţer secund şi comandant al Vedetei Torpiloare cu patru tuburi lanstorpilă din cadrul Brigăzii 29 Vedete Mangalia.
Între anii 1989 -1992 a îndeplinit funcţia de ofiţer în Secţia de Învăţământ a Comandamentului Marinei Militare. Din anul 1992 până în anul 2006, a fost conferenţiar universitar, şef la catedra Ştiinţe Nautice Comandor Gheorghe Balaban la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
În acest răstimp a urmat cursuri de masterat în Optimizarea transporturilor navale (1999), de doctorat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, unde a obţinut titlul de doctor cu teza Influenţa condiţiilor geografice asupra rutelor de transport în bazinul Mării Negre (2004) şi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Aprilie 2006 a însemnat mutarea ofiţerului la Direcţia Hidrografică Maritimă. Mai întâi a îndeplinit funcţia de şef al Secţiei Semnalizare Maritimă, în prima parte a anului 2007 a fost locţiitor, ca apoi să fie numit şef al Direcţiei, până în vara anului 2010, când s-a pensionat.
Tot în această instituţie a primit în anul 2006 gradul de comandor. Este membru al Ligii Navale Române şi preşedinte al Ligii Ofiţerilor din Marina Militară. A condus şi a fost membru al unor colective de cercetare ştiinţifică.
A publicat o serie de lucrări ştiinţifice, dintre care cităm: Navigaţie radioelectronică, Cinematică navală şi navigaţie radar, Geografie maritimă şi fluvială militară, Navigaţie radioelectronică şi ortodromică, Influenţa condiţiilor geografice asupra rutelor de transport în bazinul Mării Negre (sectorul de vest). În prezent predă navigaţie, la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
2010-2012
Comandor dr. Adrian FILIP
Comandorul Adrian Filip s-a născut în 1960, la Arad. A absolvit în 1983 secţia de radioelectronică navală a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa. La terminarea facultăţii a fost repartizat pe o navă a Divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete pe funcţia de ofiţer cu senzorii şi comunicaţiile. Din 1984 până în 1992 a lucrat ca ofiţer de stat major cu radioelectronica, în statul major al Divizionului 126 Vedete Torpiloare respectiv divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete. În 1994 a absolvit Facultatea de Comandă, Stat-Major şi Tehnică Militară, din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa, după care a îndeplinit până în anul 1999 funcţia de comandant de Vedetă Purtătoare de Rachete tip OSA I.
În anul 1999 a urmat cursul de Joint în cadrul Centrul Regional de Pregătire NATO-PfP, organizat de Marea Britanie, iar după terminarea cursului a ocupat funcţia de comandant de Navă Purtătoare de Rachete tip TARANTUL până în 2001, când a fost numit Şef Birou Conducere Operaţii la Comandamentul 9 Operaţional Întrunit. În anul 2000 a urmat Colegiul de Comandă şi Stat Major pentru Mari Unităţi de marină. La sfârşitul anului 2001 a fost numit ofiţer cu senzorii şi comunicaţiile pe Submarinul Delfinul, fiind împuternicit comandant secund până în 2003, când a fost numit de şef de stat major de divizion. În perioada 2004-2005 a coordonat instrucţia prin simulare în cadrul Serviciului Instrucţie al Statului Major al Forţelor Navale.
În 2005 a înfiinţat Centrul de Informatică, Simulare şi Evaluare pe structura Centrului de Informatică a Forţelor Navale, coordonând activitatea de proiectare a aplicaţiilor informatice pentru domeniul acţiunilor navale şi punând bazele unor domenii de pionierat în marină, după modelul celorlate state NATO: Instruirea prin simulare; Instruirea Operaţională a echipajelor şi Evaluarea Operaţională a navelor şi a echipajelor pentru misiuni naţionale şi internaţionale. Având în vedere dezvoltarea conceptelor de Instruire prin simulare; Instruire şi Evaluare Operaţională a structurilor din Forţele Navale, în 2007 a fost înfiinţată o structură nouă: Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare, pe care a condus-o de la înfiinţare până în anul 2009.
În această perioadă a urmat cursul de evaluatori NATO nivel I: Interoperabilitate NATO şi cursul de evaluatori NATO nivel II: Capabilităţi Operaţionale ale forţelor navale. Din anul 2008 este doctorand în Ştiinţe Militare şi Informaţii, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", urmând ca în acest an să-şi susţină Teza de Doctorat. În perioada 2008-2009 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
În anul 2009 a absolvit cursul de Relaţii Internaţionale din cadrul Institutului Diplomatic Român. În anul 2009 a fost numit Şef al Instrucţiei Forţelor Navale, dezvoltând activitatea începută la Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare.
În iulie 2010 a fost numit Şef al Direcţiei Hidrografice Maritime.
În anul 2012 a fost numit Șef de Stat Major la Comandamentul Flotei Navale.
2012-2016
Comandor Vasile NECULA
Comandorul Vasile Necula s-a născut în 1962, în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. A absolvit Liceul Militar de Marină “A. I. Cuza”, în anul 1981 şi apoi Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, în anul 1985.
La terminarea facultăţii a fost repartizat la comanda unei vedete torpiloare din Divizionul 81 Vedete Torpiloare, până în anul 1989, când a fost promovat în funcţia de comandant de secţie din cadrul aceleiaşi unităţi de vedete torpiloare pe aripi portante. Din 1997 până în 1998, a îndeplinit funcţia de ofiţer secund la o vedetă torpiloare mare. În anul 2000, a absolvit Facultatea Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, la absolvirea căreia a fost numit comandant de vedetă torpiloare mare. În anul 2001, a fost împuternicit prin ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale, să asigure funcţia de Şef de Stat Major la Divizionul 81 Vedete Torpiloare pe Aripi Portante.
Începând cu anul 2001 şi până în anul 2003, a mai îndeplinit funcţia de comandant secţie vedete torpiloare pe aripi portante şi comandant vedete torpiloare mari. În luna iulie a anului 2001, a fost numit Ofiţer 2 în Biroul Pregătire pentru luptă la Şeful de Stat Major al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”. În 2003, a fost numit în funcţia de şef Birou Instrucţie şi pregătire pentru luptă la Şeful de Stat Major al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.
În anul 2005, a urmat Cursul postuniversitar de conducere “Managementul resurselor umane şi material din Forţele Navale”. În perioada 2006-2008, a îndeplinit funcţia de comandant al Divizionului 306 Nave Şcoală Instrucţie.
În anul 2008, a fost numit locţiitor al Şefului de Stat Major pentru sprijin al Comandamentului Flotei. În anul 2009, a fost numit în funcţia de Locţiitor al Şefului de Stat Major pentru instrucţie la Comandamentul Flotei. În anul 2012, a urmat Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică (nivel Joint), în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.
În perioada 2012 - 2016, este numit şeful Direcţiei Hidrografice Maritime.
2017-2023
Comandor Nicolae VATU
Născut în 28 septembrie 1972 în localitatea Coteana, Judetul Olt, a absolvit liceul Militar de Marină “A. I. Cuza” Constanța în anul 1991, urmând apoi cursurile Facultății de Marină Militară din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân". În anul 1996 a absolvit Academia Navală fiind licențiat ca inginer în echipamente de navigație și hidrografie deținând totodată si gradul de locotenent.
Este promovat la gradul de căpitan în anul 2001, locotenent comandor în 2005, căpitan comandor în 2010 și comandor în anul 2015.
La finalizarea cursurilor Academiei Navale a fost repartizat pe prima funcție ca ofițer secund și comandant serviciu de luptă, navigație și transmisiuni la una din corvetele Divizionului Vânătoare de Submarine. În perioada 1998-2004 și-a desfășurat activitatea la bordul Remorcherului Maritim de Salvare și intervenție cu Scafandri “Grozavul” unde a ocupat funcții în domeniile navigație și comunicații. În această perioadă a obținut brevetarea ca scafandru și a participat la diverse misiuni la bordul navei sau ca scafandru în cadrul exercițiilor multinaționale la care Forțele Navale au luat parte și la acțiuni umanitare (cutremurul din Turcia – 1999; stingerea incendiului de la bordul navei Mesta).
În anul 2004 este numit șef al comunicațiilor și informaticii la Divizionul Nave Scafandri, funcție îndeplinită până în 2006, când este admis la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” ca ofițer masterand, în specializarea Conducere Interarme Forțe Navale. În această perioadă a urmat diverse cursuri de perfecționare, cum ar fi: curs GMDSS, curs instructor comunicații navale, curs managementul crizelor, precum și cursuri intensive de limba engleză.
La absolvirea masteratului, în 2008, a fost repartizat pe funcția de Sef de Stat Major la Divizionul de Rachete Navale, iar în perioada octombrie 2009 – septembrie 2016 a ocupat funcția de Sef de Stat Major la Direcția Hidrografică Maritimă.
În perioada 2008-2011 și-a perfecționat pregătirea academică la cursurile doctorale din cadrul UNAp în domeniul „Științe Militare și Informații”.
A predat științele navigației ca professor asociat la Academia Navală "Mircea cel Batran" din Constanța atât pentru studenții militari cât și pentru cei civili din 2009 până în 2016.
Din septembrie 2016 până în august 2017 a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de locțiitor al Șefului Direcției Hidrografice Maritime.
În perioada August 2017 - Martie 2023 a fost onorat să conducă Direcția Hidrografică Maritimă concentrându-se pe îndeplinirea sarcinilor ce revin instituției din statutul de autoritate națională în domeniul hidrografiei și menținând o strânsă legătură cu instituțiile naționale și internaționale specializate, în scopul promovării imaginii hidrografiei românești la scară internațională.
1926-1935
Capitan Alexandru STOIANOVICI
S-a născut la Constanţa, în ziua de 6 septembrie 1892 şi a murit la Bucureşti, în data de 8 ianuarie 1951. După absolvirea liceului în oraşul natal, s-a înscris la facultatea de matematică, Universitatea Bucureşti, dar datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război Balcanic, 1913, s-a transferat la Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină, absolvind-o în anul 1915, cu gradul de sublocotenent. A fost avansat în 1917, locotenent, căpitan (la alegere) în 1919, locotenent comandor în 1927, căpitan comandor în 1935, comandor în 1938 şi contraamiral în martie 1944. A fost trecut din oficiu în rezervă la 9 august 1947.
În primii ani de carieră a fost ofiţer cu artileria, în această calitate luând parte la Primul Război Mondial, servind bateriile de 75 mm, de la Turtucaia, unde a arătat mare devotament. În anul 1919, a fost numit secund al monitorului Al.Lahovary, iar trei ani mai târziu, în aceeaşi calitate, a luat parte la marşul monitorului Brătianu, la Belgrad. În vara aceluiaşi an a fost mutat la Divizia de Mare.Aici va primi comanda canonierei Stihi, cu care a efectuat în anul 1925, prima sa lucrare hidrografică, în zona lacului Techirghiol. În noiembrie 1925 a primit sarcina înfiinţării Serviciului Hidrografic.
În vara anului următor a executat lucrări de ridicare a lacului Siutghiol "în mod foarte conştiincios şi ştiinţific pentru care merită o lauda". În anul 1927 a urmat un curs de specializare la Şcoala de Hidrografie de la Genova, unde a executat lucrări de aplicaţie - triangulaţie, măsurări de bază, sondaje, operaţiuni de topografie, măsurări astronomice - pe vasul Magnaghi. Şeful cursului l-a apreciat la absolvire drept un ofiţer "cult, inteligent, pasionat de hidrografie, în măsură a executa orice lucrare de acest fel". La revenirea în ţară, comandantul Diviziei de Mare, contraamiralul Vasile Pantazzi, aprecia că "dacă vom fi în măsură a-i da mijloacele necesare, Serviciul Hidrografic al Marinei noastre va ajunge, sub conducerea sa, la înălţimile instituţiilor similare din străinătate".
Tot în această perioadă, a predat cursurile de Hidrografie şi Nautică la Şcoala de Aplicaţie a Marinei. În anii următori a mai predat şi cursurile de navigaţie şi Meteorologie. În calitate de comandant al canonierei Stihi, a condus între 20 august - 10 septembrie 1936, călătoria de instrucţie cu ofiţerii-elevi ai Şcolii Pregătitoare şi de Aplicaţie, ce s-a desfăşurat în Marea Marmara şi Marea Egee. În paralel cu funcţia de şef al Serviciului Hidrografic maritim, a condus Centrul de Instrucţie Submarinişti. În octombrie 1937, a primit comanda distrugătorului Regina Maria, de la bordul căruia a înfruntat furtuna din 4-6 ianuarie 1938, când "timp de 36 de ore a fost neclintit pe comanda navei".
În vara anului 1938 a condus lucrările de executare a ridicării hidrografice a hărţii Băii Balcic şi a condus cu pricepere lucrările Direcţiei Hidrografice şi Fotogrametrice din Ministerul Aerului şi Marinei. "Dată fiind unirea Marinei cu Aviaţia, în calitate de Şef al Oficiului Hidroaerofotogrametric a depus un deosebit zel pentru a înzestra oficiul cu instrumente moderne necesare ridicărilor aeronauticii şi marinei şi a activat intens atât ca organ independent al ministerului, cât şi în conlucrare cu Institutul Geografic al Armatei". În anul următor a fost numit comandantul Sectorului Dunărea de Sus, rămânând la Divizia de Dunăre pe tot timpul războiului, mai mult, la 23 aprilie 1943 a preluat comanda Forţelor Fluviale.
După război, a fost numit şi membru în Comisia Specială de Cercetare a Ministerului de Război, unde "a muncit cinstit şi devotat, probând cunoaşterea adâncă a legilor si regulamentelor"
În primii ani de carieră a fost ofiţer cu artileria, în această calitate luând parte la Primul Război Mondial, servind bateriile de 75 mm, de la Turtucaia, unde a arătat mare devotament. În anul 1919, a fost numit secund al monitorului Al.Lahovary, iar trei ani mai târziu, în aceeaşi calitate, a luat parte la marşul monitorului Brătianu, la Belgrad. În vara aceluiaşi an a fost mutat la Divizia de Mare.Aici va primi comanda canonierei Stihi, cu care a efectuat în anul 1925, prima sa lucrare hidrografică, în zona lacului Techirghiol. În noiembrie 1925 a primit sarcina înfiinţării Serviciului Hidrografic.
În vara anului următor a executat lucrări de ridicare a lacului Siutghiol "în mod foarte conştiincios şi ştiinţific pentru care merită o lauda". În anul 1927 a urmat un curs de specializare la Şcoala de Hidrografie de la Genova, unde a executat lucrări de aplicaţie - triangulaţie, măsurări de bază, sondaje, operaţiuni de topografie, măsurări astronomice - pe vasul Magnaghi. Şeful cursului l-a apreciat la absolvire drept un ofiţer "cult, inteligent, pasionat de hidrografie, în măsură a executa orice lucrare de acest fel". La revenirea în ţară, comandantul Diviziei de Mare, contraamiralul Vasile Pantazzi, aprecia că "dacă vom fi în măsură a-i da mijloacele necesare, Serviciul Hidrografic al Marinei noastre va ajunge, sub conducerea sa, la înălţimile instituţiilor similare din străinătate".
Tot în această perioadă, a predat cursurile de Hidrografie şi Nautică la Şcoala de Aplicaţie a Marinei. În anii următori a mai predat şi cursurile de navigaţie şi Meteorologie. În calitate de comandant al canonierei Stihi, a condus între 20 august - 10 septembrie 1936, călătoria de instrucţie cu ofiţerii-elevi ai Şcolii Pregătitoare şi de Aplicaţie, ce s-a desfăşurat în Marea Marmara şi Marea Egee. În paralel cu funcţia de şef al Serviciului Hidrografic maritim, a condus Centrul de Instrucţie Submarinişti. În octombrie 1937, a primit comanda distrugătorului Regina Maria, de la bordul căruia a înfruntat furtuna din 4-6 ianuarie 1938, când "timp de 36 de ore a fost neclintit pe comanda navei".
În vara anului 1938 a condus lucrările de executare a ridicării hidrografice a hărţii Băii Balcic şi a condus cu pricepere lucrările Direcţiei Hidrografice şi Fotogrametrice din Ministerul Aerului şi Marinei. "Dată fiind unirea Marinei cu Aviaţia, în calitate de Şef al Oficiului Hidroaerofotogrametric a depus un deosebit zel pentru a înzestra oficiul cu instrumente moderne necesare ridicărilor aeronauticii şi marinei şi a activat intens atât ca organ independent al ministerului, cât şi în conlucrare cu Institutul Geografic al Armatei". În anul următor a fost numit comandantul Sectorului Dunărea de Sus, rămânând la Divizia de Dunăre pe tot timpul războiului, mai mult, la 23 aprilie 1943 a preluat comanda Forţelor Fluviale.
După război, a fost numit şi membru în Comisia Specială de Cercetare a Ministerului de Război, unde "a muncit cinstit şi devotat, probând cunoaşterea adâncă a legilor si regulamentelor"
1935-1939
Locotenent Emil GRECESCU
S-a născut la 1 ianuarie 1905, în Bucureşti, unde a şi decedat în anul 1981, cenuşa fiindu-i împrăştiată în Marea Neagra, conform dorinţei sale.
După absolvirea studiilor liceale în Capitală, s-a înscris la Şcoala Navală din Constanţa, pe care a terminat-o în anul 1924, când a fost avansat la gradul de sublocotenent. După patru ani a primit tresa de locotenent, pentru ca la alegere să fie avansat căpitan în anul 1936, apoi în grad de Lt. Cdor. în anul 1942, tot la alegere Cpt. Cdor în anul 1944, la fel şi în grad de comandor în 1947, contraamiral în anul 1951 şi viceamiral în rezervă în anul 1957.
La începutul carierei a fost repartizat la Baza Navală Maritimă, pentru ca la 26 mai 1926 să fie numit ofiţer la bord şi ofiţer secund la Serviciul Hidrografic, sarcină de care "s-a achitat conştiincios şi mai presus de orice laudă", scria şeful său, căpitanul Al Stoianovici. Notarea continuă: "Cu judecată serioasă, inteligent şi cu dorinţa de a se instrui. Foarte conştiincios, îşi execută cu scrupulozitate ordinele primite, punând foarte mult zel şi devotament în serviciul său. Cu dragoste de personalul ce are în subordine şi cu grija de material, Locotenentul Grecescu este un ofiţer merituos al marinei noastre".
La 10 septembrie 1935, în urma constituirii Oficiului Hidrografic şi Aerofotometric, a fost numit şeful Serviciului Hidrografic Maritim, participând efectiv la sondaje şi la elaborarea unor hărţi. În calitate de subdirector al Oficiului Hidrografic şi Aerofotogrametric, a participat în perioada 25 martie - 2 mai 1938, la o călătorie de informare şi studii la diferite case constructoare din Italia, Elveţia, Germania şi Franţa, în vederea comandării de aparatură şi echipamente hidrografice.
Sub conducerea căpitanului E. Grecescu s-a efectuat punerea pe planşetă a sondajelor executate în vara anului 1937 şi confecţionarea porţiunii de hartă marină Ekrene-Balcic. În campania de vară 1938, a condus nava Stihi şi lucrările de ridicare hidrografică a regiunii Ekrene-Balcic-Caliacra. Şeful său, Cpt. Cdor-ul Al.Stoianovici, remarca " datorită muncii sale nepregetate s-au putut continua cu succes lucrările începute în vara anului 1937 în acea regiune".
În calitate de comandant al navei Stihi şi secund al distrugătorului Regina Maria, a participat în octombrie 1938, la manevrele regale. La încheierea acestora, Cpt. Cdor-ul Horia Macellariu a scris: " M-a secondat tot timpul în cele mai bune condiţiuni, dând dovadă de însuşiri militare desăvârşite şi de cunoştinţe profesionale dezvoltate(...) Este capabil şi poate suporta greutăţile unui război". În vara anului 1939 a executat lucrări hidrografice între Cavarna-Caliacra-Şabla "rezultatul acestei campanii a fost strălucit graţie priceperii şi aptitudinilor căpitanului Grecescu şi datele culese vor constitui elementele primei hărţi nautice româneşti", conchidea comandorul Stoianovici.
În prima parte a războiului a îndeplinit funcţia de Şef al Oficiului Hidrografic.
Timp de un an de zile - aprilie 1942-aprilie 1943 - a fost comandant secund al distrugătorului Regina Maria, participând la 28 de misiuni de război. "În aceste operaţiuni – scria comandantul Escadrilei de Distrugătoare, comandorul Horia Macellariu –nava a fost atacată de mai multe ori de submarine şi aviaţia inamică în mare. Merită să-l propun a înainta la alegere la gradul de Lt. Cdor."
Timp de trei ani, 1943-1946, a fost directorul de studii al Şcolii Navale, predând cursul de navigaţie.
În anul 1946 a fost numit şeful Grupării Navelor de Mare, ocupându-se personal de constituirea, organizarea şi funcţionarea Flotilei de Dragaj Maritim. Datorită rezultatelor meritorii obţinute, i s-a acordat la alegere gradul următor.
În intervalul de timp iulie 1949 – 24 iulie 1951, a girat funcţia de comandant al Marinei Militare, fiind numit comandant prin D.C.F.A. 2739 din 24 iulie 1951.
La 20 sept. 1952 a fost numit ajutor al şefului Marelui Stat Major pentru Marină, funcţie ce a deţinut-o până in 13 februarie 1954, după care a fost detaşat pe timp nelimitat la Consiliul de Miniştri.
După absolvirea studiilor liceale în Capitală, s-a înscris la Şcoala Navală din Constanţa, pe care a terminat-o în anul 1924, când a fost avansat la gradul de sublocotenent. După patru ani a primit tresa de locotenent, pentru ca la alegere să fie avansat căpitan în anul 1936, apoi în grad de Lt. Cdor. în anul 1942, tot la alegere Cpt. Cdor în anul 1944, la fel şi în grad de comandor în 1947, contraamiral în anul 1951 şi viceamiral în rezervă în anul 1957.
La începutul carierei a fost repartizat la Baza Navală Maritimă, pentru ca la 26 mai 1926 să fie numit ofiţer la bord şi ofiţer secund la Serviciul Hidrografic, sarcină de care "s-a achitat conştiincios şi mai presus de orice laudă", scria şeful său, căpitanul Al Stoianovici. Notarea continuă: "Cu judecată serioasă, inteligent şi cu dorinţa de a se instrui. Foarte conştiincios, îşi execută cu scrupulozitate ordinele primite, punând foarte mult zel şi devotament în serviciul său. Cu dragoste de personalul ce are în subordine şi cu grija de material, Locotenentul Grecescu este un ofiţer merituos al marinei noastre".
La 10 septembrie 1935, în urma constituirii Oficiului Hidrografic şi Aerofotometric, a fost numit şeful Serviciului Hidrografic Maritim, participând efectiv la sondaje şi la elaborarea unor hărţi. În calitate de subdirector al Oficiului Hidrografic şi Aerofotogrametric, a participat în perioada 25 martie - 2 mai 1938, la o călătorie de informare şi studii la diferite case constructoare din Italia, Elveţia, Germania şi Franţa, în vederea comandării de aparatură şi echipamente hidrografice.
Sub conducerea căpitanului E. Grecescu s-a efectuat punerea pe planşetă a sondajelor executate în vara anului 1937 şi confecţionarea porţiunii de hartă marină Ekrene-Balcic. În campania de vară 1938, a condus nava Stihi şi lucrările de ridicare hidrografică a regiunii Ekrene-Balcic-Caliacra. Şeful său, Cpt. Cdor-ul Al.Stoianovici, remarca " datorită muncii sale nepregetate s-au putut continua cu succes lucrările începute în vara anului 1937 în acea regiune".
În calitate de comandant al navei Stihi şi secund al distrugătorului Regina Maria, a participat în octombrie 1938, la manevrele regale. La încheierea acestora, Cpt. Cdor-ul Horia Macellariu a scris: " M-a secondat tot timpul în cele mai bune condiţiuni, dând dovadă de însuşiri militare desăvârşite şi de cunoştinţe profesionale dezvoltate(...) Este capabil şi poate suporta greutăţile unui război". În vara anului 1939 a executat lucrări hidrografice între Cavarna-Caliacra-Şabla "rezultatul acestei campanii a fost strălucit graţie priceperii şi aptitudinilor căpitanului Grecescu şi datele culese vor constitui elementele primei hărţi nautice româneşti", conchidea comandorul Stoianovici.
În prima parte a războiului a îndeplinit funcţia de Şef al Oficiului Hidrografic.
Timp de un an de zile - aprilie 1942-aprilie 1943 - a fost comandant secund al distrugătorului Regina Maria, participând la 28 de misiuni de război. "În aceste operaţiuni – scria comandantul Escadrilei de Distrugătoare, comandorul Horia Macellariu –nava a fost atacată de mai multe ori de submarine şi aviaţia inamică în mare. Merită să-l propun a înainta la alegere la gradul de Lt. Cdor."
Timp de trei ani, 1943-1946, a fost directorul de studii al Şcolii Navale, predând cursul de navigaţie.
În anul 1946 a fost numit şeful Grupării Navelor de Mare, ocupându-se personal de constituirea, organizarea şi funcţionarea Flotilei de Dragaj Maritim. Datorită rezultatelor meritorii obţinute, i s-a acordat la alegere gradul următor.
În intervalul de timp iulie 1949 – 24 iulie 1951, a girat funcţia de comandant al Marinei Militare, fiind numit comandant prin D.C.F.A. 2739 din 24 iulie 1951.
La 20 sept. 1952 a fost numit ajutor al şefului Marelui Stat Major pentru Marină, funcţie ce a deţinut-o până in 13 februarie 1954, după care a fost detaşat pe timp nelimitat la Consiliul de Miniştri.
1939-1949
Capitan Ovidiu LIMBIDI
Comandor Constantin COPACIU scria în anul 1992, la Monaco, o scurtă biografie a prietenului său, pe care o prezentăm integral, pentru a scoate în evidenţă un model de camaraderie între doi hidrografi militari români:
"S-a născut la Constanţa, odată cu secolul, în 1900 (6 martie, n.n.), aceasta a făcut hazul colegilor lui, care l-au botezat Papa!A făcut Şcoala Navală, Promoţia 1928. L-am cunoscut foarte bine, am lucrat împreună, cam de la sfârşitul anului 1939, când a fost numit şef al Serviciului Hidrografic de la Constanţa. Legăturile noastre au fost strânse până ce am fost trimis la Viena, la Comisia Internaţională a Dunării, eu rămânând totuşi între cadrele Oficiului Hidrografic. Întors în ţară după război, mi-am luat, în mod firesc, locul la Oficiul Hidrografic şi astfel colaborarea cu Comandorul Ovidiu Limbidi a fost din nou reluată. Părinţii Comandorului Ovidiu Limbidi au fost negustori foarte bogaţi. Aveau un magazin frumos de aparate optice pe strada Carol, aproape de Piaţa Ovidiu, care era condus de cei doi fraţi mai mari ca dânsul, cel de-al treilea frate făcuse Şcoala de Maiştri de Marină, pe care a părăsit-o din nu ştiu ce motive. Prin anii 1965, mai locuia la Constanţa, numele lui este Spiru Limbidi. În perioada anilor 1945 – 1949, când fiind în Comisia Mixtă sovietico-română pentru delimitarea frontierelor, el se găsea pe Dunărea de Jos, iar eu la Gurile Dunării (Braţul Chilia şi Marea). Cu această ocazie îmi vine în minte un fapt pe care-l relataţi dumneavoastră în jurnalul Cuget ..(?), an. IV, nr.625, cu titlul Remember. Prin anul 1942 (?), în luna august (26!), am fost însărcinat de amiralul Păiş (Nicolae, n.n.), secretar de stat al Marinei, de a mă deplasa la Vâlcov, unde se afla un monitor, dacă mi-aduc bine aminte, restul monitoarelor fiind la Tulcea, pentru a-i face un raport cu privire la împrejurările în care remorcherul Smârdan a fost scufundat, pierzându-şi cu această ocazie echipajul şi toată echipa hidrografică! Acolo am întâlnit pe comandorul Ovidiu Limbidi, cu care m-am deplasat la locul unde s-a produs pierderea remorcherului. Bineînţeles că nu am găsit nici o urmă, alta decât cea a vălurelelor, care zglobii alunecau spre Marea cea mare. Raportul nostru nu putea decât să confirme raportul oficios al comandorului Mişu Petrovici, comandantul monitorului prezent la faţa locului. Operaţia fusese îndeplinită cu ajutorul populaţiei locale, care fraterniza în mare măsură cu sovieticii. Revin la cariera comandorului Limbidi. În anul 1938 a fost avansat Căpitan şi cred, că în 1942, Locotenent-Comandor; Comandor pare a fi fost avansat prin 1949-1950, nu ştiu bine acest lucru, în acel moment vizitam cu mult interes şi sârguinţă mina de plumb de la Baia Sprie! La întoarcerea mea din aceste nenumărate vizite de informaţie şi iniţiere, l-am găsit pe comandorul Ovidiu Limbidi pe moarte, câteva luni mai târziu a decedat (1965). A fost înmormântat într-un pitoresc cimitir (Sf. Vineri, n.n.), lângă o gară a Bucureştiului, pentru ca să audă ciripitul vrăbiilor din celebra poezie a lui Topârceanu, care îl anunţau că a trecut acceleratul. Era o fire blândă, caldă, iubind discret, dar cu multă dragoste, marea pe malurile căreia se născuse, priceput, modest, cu mult humor, iubitor de Ţară, a cărei istorie îl fermeca!"
"S-a născut la Constanţa, odată cu secolul, în 1900 (6 martie, n.n.), aceasta a făcut hazul colegilor lui, care l-au botezat Papa!A făcut Şcoala Navală, Promoţia 1928. L-am cunoscut foarte bine, am lucrat împreună, cam de la sfârşitul anului 1939, când a fost numit şef al Serviciului Hidrografic de la Constanţa. Legăturile noastre au fost strânse până ce am fost trimis la Viena, la Comisia Internaţională a Dunării, eu rămânând totuşi între cadrele Oficiului Hidrografic. Întors în ţară după război, mi-am luat, în mod firesc, locul la Oficiul Hidrografic şi astfel colaborarea cu Comandorul Ovidiu Limbidi a fost din nou reluată. Părinţii Comandorului Ovidiu Limbidi au fost negustori foarte bogaţi. Aveau un magazin frumos de aparate optice pe strada Carol, aproape de Piaţa Ovidiu, care era condus de cei doi fraţi mai mari ca dânsul, cel de-al treilea frate făcuse Şcoala de Maiştri de Marină, pe care a părăsit-o din nu ştiu ce motive. Prin anii 1965, mai locuia la Constanţa, numele lui este Spiru Limbidi. În perioada anilor 1945 – 1949, când fiind în Comisia Mixtă sovietico-română pentru delimitarea frontierelor, el se găsea pe Dunărea de Jos, iar eu la Gurile Dunării (Braţul Chilia şi Marea). Cu această ocazie îmi vine în minte un fapt pe care-l relataţi dumneavoastră în jurnalul Cuget ..(?), an. IV, nr.625, cu titlul Remember. Prin anul 1942 (?), în luna august (26!), am fost însărcinat de amiralul Păiş (Nicolae, n.n.), secretar de stat al Marinei, de a mă deplasa la Vâlcov, unde se afla un monitor, dacă mi-aduc bine aminte, restul monitoarelor fiind la Tulcea, pentru a-i face un raport cu privire la împrejurările în care remorcherul Smârdan a fost scufundat, pierzându-şi cu această ocazie echipajul şi toată echipa hidrografică! Acolo am întâlnit pe comandorul Ovidiu Limbidi, cu care m-am deplasat la locul unde s-a produs pierderea remorcherului. Bineînţeles că nu am găsit nici o urmă, alta decât cea a vălurelelor, care zglobii alunecau spre Marea cea mare. Raportul nostru nu putea decât să confirme raportul oficios al comandorului Mişu Petrovici, comandantul monitorului prezent la faţa locului. Operaţia fusese îndeplinită cu ajutorul populaţiei locale, care fraterniza în mare măsură cu sovieticii. Revin la cariera comandorului Limbidi. În anul 1938 a fost avansat Căpitan şi cred, că în 1942, Locotenent-Comandor; Comandor pare a fi fost avansat prin 1949-1950, nu ştiu bine acest lucru, în acel moment vizitam cu mult interes şi sârguinţă mina de plumb de la Baia Sprie! La întoarcerea mea din aceste nenumărate vizite de informaţie şi iniţiere, l-am găsit pe comandorul Ovidiu Limbidi pe moarte, câteva luni mai târziu a decedat (1965). A fost înmormântat într-un pitoresc cimitir (Sf. Vineri, n.n.), lângă o gară a Bucureştiului, pentru ca să audă ciripitul vrăbiilor din celebra poezie a lui Topârceanu, care îl anunţau că a trecut acceleratul. Era o fire blândă, caldă, iubind discret, dar cu multă dragoste, marea pe malurile căreia se născuse, priceput, modest, cu mult humor, iubitor de Ţară, a cărei istorie îl fermeca!"
1949-1954
Capitan comandor
Vasile PANAITESCU
S-a născut în ziua de 30 august 1910, la Ploieşti, şi a murit în vârstă de 91 de ani, la Constanţa. A urmat cursurile Liceului teoretic din Râmnicu Sărat, după care pe cele ale Şcolii Navale (1930) şi ale Şcolii de Aplicaţie şi Specialităţi (1934).
Prima tresă de ofiţer a obţinut-o în anul 1932, cea de-a doua după cinci ani, iar gradul de căpitan la vreme de război (1942), pe cel de locotenent-comandor în anul 1945, căpitan-comandor în 1949, iar după alţi patru ani pe cel de căpitan de rangul I, fiind trecut în rezervă în anul 1956.
La începutul carierei sale a activat pentru puţin timp în cadrul Bazei Navale Fluviale, fiind mutat în anul 1935 la Divizia de Mare, ca ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul Regina Maria, apoi a trecut pe canoniera Locotenent Remus Lepri, în calitate de ofiţer cu artileria. În perioada premergătoare intrării României în cea de-a doua conflagraţie mondială, îl aflăm ofiţer minier pe crucişătorul auxiliar Durostor, de la bordul căruia a participat la acţiunile de plantare şi supraveghere a barajelor de mine din faţa porturilor maritime româneşti. Ca specialist minier a supravegheat construcţia şi recepţia a sute de mine marine, la Uzinele Metalurgice Reşiţa.
La 13 iunie a fost mutat pe crucişătorul auxiliar Carol I, în calitate de secund, supraveghind cu nava barajele de mine, precum şi intrările şi ieşirile navelor proprii şi aliate prin pasele acestora. După scufundarea navei (15 octombrie 1941) în zona Varna, avea să activeze timp de şase luni în cadrul Comandamentului Portului şi Zonei Constanţa, iar în următorul an la Forţele Navale Maritime.
La 1 aprilie 1943 a fost numit ofiţer secund pe crucişătorul auxiliar Dacia, la bordul căruia va rămâne timp de un an de zile. În intervalul cuprins între anii 1944 şi 1946 a fost la Depozitele Marinei.
De la 1 septembrie 1946 i s-a încredinţat comanda canonierei Locotenent comandor Eugeniu Stihi, pentru ca la 21 ianuarie 1948 să devină director de studii la Şcoala Navală. Funcţia de şef al Serviciului Hidrografic Maritim a îndeplinit-o în perioada cuprinsă între 8 noiembrie 1949 şi 1954, când a fost mutat la Şcoala Navală ca şef al cursului de Navigaţie şi apoi şef de facultate, de aici fiind trecut în rezervă în anul 1956.
În viaţa civilă a lucrat ca revizor contabil la I.C.R.A. Constanta, pensionându-se în anul 1972.
A fost un navigator şi matematician pasionat, publicând Tablele pentru calculul azimutului la aştri, prin rezolvarea triunghiului sferic de poziţie după o metodă personală. A cochetat cu literatura, continuându-l pe Cincinat Pavelescu, dar şi pe comandorul Aurelian Păunescu, scriind epigrame, pe care, spre sfârşitul vieţii le-a publicat într-un volum intitulat "Exerciţii de acupunctură. Epigrame şi epitafuri".
Prima tresă de ofiţer a obţinut-o în anul 1932, cea de-a doua după cinci ani, iar gradul de căpitan la vreme de război (1942), pe cel de locotenent-comandor în anul 1945, căpitan-comandor în 1949, iar după alţi patru ani pe cel de căpitan de rangul I, fiind trecut în rezervă în anul 1956.
La începutul carierei sale a activat pentru puţin timp în cadrul Bazei Navale Fluviale, fiind mutat în anul 1935 la Divizia de Mare, ca ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul Regina Maria, apoi a trecut pe canoniera Locotenent Remus Lepri, în calitate de ofiţer cu artileria. În perioada premergătoare intrării României în cea de-a doua conflagraţie mondială, îl aflăm ofiţer minier pe crucişătorul auxiliar Durostor, de la bordul căruia a participat la acţiunile de plantare şi supraveghere a barajelor de mine din faţa porturilor maritime româneşti. Ca specialist minier a supravegheat construcţia şi recepţia a sute de mine marine, la Uzinele Metalurgice Reşiţa.
La 13 iunie a fost mutat pe crucişătorul auxiliar Carol I, în calitate de secund, supraveghind cu nava barajele de mine, precum şi intrările şi ieşirile navelor proprii şi aliate prin pasele acestora. După scufundarea navei (15 octombrie 1941) în zona Varna, avea să activeze timp de şase luni în cadrul Comandamentului Portului şi Zonei Constanţa, iar în următorul an la Forţele Navale Maritime.
La 1 aprilie 1943 a fost numit ofiţer secund pe crucişătorul auxiliar Dacia, la bordul căruia va rămâne timp de un an de zile. În intervalul cuprins între anii 1944 şi 1946 a fost la Depozitele Marinei.
De la 1 septembrie 1946 i s-a încredinţat comanda canonierei Locotenent comandor Eugeniu Stihi, pentru ca la 21 ianuarie 1948 să devină director de studii la Şcoala Navală. Funcţia de şef al Serviciului Hidrografic Maritim a îndeplinit-o în perioada cuprinsă între 8 noiembrie 1949 şi 1954, când a fost mutat la Şcoala Navală ca şef al cursului de Navigaţie şi apoi şef de facultate, de aici fiind trecut în rezervă în anul 1956.
În viaţa civilă a lucrat ca revizor contabil la I.C.R.A. Constanta, pensionându-se în anul 1972.
A fost un navigator şi matematician pasionat, publicând Tablele pentru calculul azimutului la aştri, prin rezolvarea triunghiului sferic de poziţie după o metodă personală. A cochetat cu literatura, continuându-l pe Cincinat Pavelescu, dar şi pe comandorul Aurelian Păunescu, scriind epigrame, pe care, spre sfârşitul vieţii le-a publicat într-un volum intitulat "Exerciţii de acupunctură. Epigrame şi epitafuri".
1954-1958
Capitan de rangul 2
Constantin NECULA
Născut în comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa. Contraamiralul ing. Constantin Necula şi-a început studiile în comuna natală. Atras de cariera armelor, a urmat cursurile Liceului Militar Mihai Viteazul din Târgu Mureş şi apoi pe cele ale Şcolii Navale Mircea din Constanţa, făcând parte din promoţia 1936 a prestigioasei instituţii de învăţământ militar de marină.
În cadrul Şcolii de Aplicaţie a făcut practica în baia Balcic, luând parte la măsurătorile efectuate în vederea ridicării hidrografice Ekrene-Balcic, iar în vara următoare la lucrările cuprinse în regiunea Ekrene-Balcic-Caliacra.
A fost perioada de cunoaştere a hidrografiei maritime româneşti de către tânărul aspirant Constantin Necula. Îndrăgostit de noua specialitate, în anul următor avea să urmeze cursurile speciale de Topografie şi Topogeodezie din cadrul Institutului Geografic al Armatei. Tot în procesul de perfecţionare şi desăvârşire ca ofiţer de marină s-a înscris şi cursul de doi ani la Academia Militară Bucureşti, secţia Marină, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1951. În primii ani ai carierei sale, ofiţerul a servit ca hidrograf la Serviciul Hidrografic al Marinei (1939-1941).
La intrarea României în război, 22 iunie 1941, a fost numit comandantul militar al remorcherului Istria, ce se afla în compunerea Flotilei de Siguranţă, subordonată Comandamentului Portului şi Zonei Constanţa. Aici a dus prin cumul şi funcţia de şef al Serviciului de Pilotaj Militar, până în mai 1943, când a fost numit şeful Biroului 2 din statul–major al Comandamentului Litoralului Maritim şi Fluvial. După aproape un an de zile a fost mutat pe canoniera Ghiculescu, în calitate de comandant-secund. La bordul acestei nave va trăi împreună cu ceilalţi ofiţeri drama Marinei Militare la 5 septembrie 1944. După două luni, la 7 noiembrie, i s-a dat comanda portului militar Constanţa.
La 1 aprilie 1945 a revenit la specialitatea sa de hidrograf, fiind detaşat pentru un an şi jumătate ca specialist la Serviciul Hidrografic Sovietic din Constanţa, apoi la Serviciul Hidrografic Maritim. În februarie 1947 a fost numit şef al Serviciului Siguranţa Navigaţiei, pentru ca în septembrie 1948 să i se încredinţeze comanda canonierei Stihi, pentru un an de zile.
La revenirea în Marina Militară, după absolvirea Academiei, a fost repartizat comandant al Flotilei de Dunăre de la Galaţi. Aici a şi predat cursuri la Facultatea de Construcţii Navale. În anul 1953 a fost numit comandantul Brigăzii de Nave Maritime Constanţa, iar după un an de zile a devenit locţiitorul şefului de stat-major al Comandamentului Guvernamental de Apărare împotriva Inundaţiilor. Această funcţie a deţinut-o pentru scurt timp, revenind la Serviciul Hidrografic Maritim, în calitate de şef.
Specialist hidrograf de marcă, dovedindu-se a fi şi un organizator destoinic, a întreprins demersurile necesare transformării Serviciului Hidrografic Maritim, în Direcţia Hidrografică Maritimă în 1956. După doi ani a fost trecut în rezervă. În viaţa civilă a ocupat funcţii legate tot de activitatea nautică, fiind numit în anul 1960 comandantul navei de agrement Dacia, pe care a adus-o din Şantierul Naval Olteniţa pe Lacul Techirghiol. Timp de doi ani a fost şeful Secţiei Căi Navigabile din cadrul NAVROM Galaţi (1960-1962), iar până în anul 1964 a fost şeful navelor fluviale silvice ale Direcţiei Generale de Economie Forestieră Dobrogea.
În următorii trei ani a îndeplinit funcţia de secretar al Filialei Dobrogea a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Republica Socialistă România. În mai 1967 a revenit pentru un an de zile în Marina Militară , predând cursul Organizarea Marinei Comerciale şi Încărcare - Amarare.
Din anul 1968 s-a mutat în Bucureşti, unde locuieşte şi în prezent. A lucrat până la pensionare (1977) ca inginer principal la Consiliul de Stat al Apelor – Direcţia Generală de Gospodărire a Apelor şi Comisia Centrală de Apărare Împotriva Inundaţiilor Bucureşti.
În urma vastei experienţe ca lucrător în Serviciul/Direcţia Hidrografică Maritimă, a elaborat manualul de Meteorologie maritimă, pe care l-a publicat în anul 1959, la Editura Militară, fiind, de asemenea, autorul a numeroase studii şi inovaţii şi a unei lucrări memorialistice legate de epopeea navei Struma.
În cadrul Şcolii de Aplicaţie a făcut practica în baia Balcic, luând parte la măsurătorile efectuate în vederea ridicării hidrografice Ekrene-Balcic, iar în vara următoare la lucrările cuprinse în regiunea Ekrene-Balcic-Caliacra.
A fost perioada de cunoaştere a hidrografiei maritime româneşti de către tânărul aspirant Constantin Necula. Îndrăgostit de noua specialitate, în anul următor avea să urmeze cursurile speciale de Topografie şi Topogeodezie din cadrul Institutului Geografic al Armatei. Tot în procesul de perfecţionare şi desăvârşire ca ofiţer de marină s-a înscris şi cursul de doi ani la Academia Militară Bucureşti, secţia Marină, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1951. În primii ani ai carierei sale, ofiţerul a servit ca hidrograf la Serviciul Hidrografic al Marinei (1939-1941).
La intrarea României în război, 22 iunie 1941, a fost numit comandantul militar al remorcherului Istria, ce se afla în compunerea Flotilei de Siguranţă, subordonată Comandamentului Portului şi Zonei Constanţa. Aici a dus prin cumul şi funcţia de şef al Serviciului de Pilotaj Militar, până în mai 1943, când a fost numit şeful Biroului 2 din statul–major al Comandamentului Litoralului Maritim şi Fluvial. După aproape un an de zile a fost mutat pe canoniera Ghiculescu, în calitate de comandant-secund. La bordul acestei nave va trăi împreună cu ceilalţi ofiţeri drama Marinei Militare la 5 septembrie 1944. După două luni, la 7 noiembrie, i s-a dat comanda portului militar Constanţa.
La 1 aprilie 1945 a revenit la specialitatea sa de hidrograf, fiind detaşat pentru un an şi jumătate ca specialist la Serviciul Hidrografic Sovietic din Constanţa, apoi la Serviciul Hidrografic Maritim. În februarie 1947 a fost numit şef al Serviciului Siguranţa Navigaţiei, pentru ca în septembrie 1948 să i se încredinţeze comanda canonierei Stihi, pentru un an de zile.
La revenirea în Marina Militară, după absolvirea Academiei, a fost repartizat comandant al Flotilei de Dunăre de la Galaţi. Aici a şi predat cursuri la Facultatea de Construcţii Navale. În anul 1953 a fost numit comandantul Brigăzii de Nave Maritime Constanţa, iar după un an de zile a devenit locţiitorul şefului de stat-major al Comandamentului Guvernamental de Apărare împotriva Inundaţiilor. Această funcţie a deţinut-o pentru scurt timp, revenind la Serviciul Hidrografic Maritim, în calitate de şef.
Specialist hidrograf de marcă, dovedindu-se a fi şi un organizator destoinic, a întreprins demersurile necesare transformării Serviciului Hidrografic Maritim, în Direcţia Hidrografică Maritimă în 1956. După doi ani a fost trecut în rezervă. În viaţa civilă a ocupat funcţii legate tot de activitatea nautică, fiind numit în anul 1960 comandantul navei de agrement Dacia, pe care a adus-o din Şantierul Naval Olteniţa pe Lacul Techirghiol. Timp de doi ani a fost şeful Secţiei Căi Navigabile din cadrul NAVROM Galaţi (1960-1962), iar până în anul 1964 a fost şeful navelor fluviale silvice ale Direcţiei Generale de Economie Forestieră Dobrogea.
În următorii trei ani a îndeplinit funcţia de secretar al Filialei Dobrogea a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Republica Socialistă România. În mai 1967 a revenit pentru un an de zile în Marina Militară , predând cursul Organizarea Marinei Comerciale şi Încărcare - Amarare.
Din anul 1968 s-a mutat în Bucureşti, unde locuieşte şi în prezent. A lucrat până la pensionare (1977) ca inginer principal la Consiliul de Stat al Apelor – Direcţia Generală de Gospodărire a Apelor şi Comisia Centrală de Apărare Împotriva Inundaţiilor Bucureşti.
În urma vastei experienţe ca lucrător în Serviciul/Direcţia Hidrografică Maritimă, a elaborat manualul de Meteorologie maritimă, pe care l-a publicat în anul 1959, la Editura Militară, fiind, de asemenea, autorul a numeroase studii şi inovaţii şi a unei lucrări memorialistice legate de epopeea navei Struma.
1958-1960
Contraamiral Gheorghe SANDU
S-a născut la 21 ianuarie 1921, în oraşul Calafat, şcoala primară şi cursurile Liceului Nicolae Bălcesu le-a urmat în oraşul Brăila. La Constanţa, a optat pentru Şcoala Navală Mircea, făcând parte din Promoţia Desrobirea 1942, promoţie ce şi-a efectuat practica la terminarea anului întâi, direct pe front. O dată cu primirea tresei de aspirant i s-a încredinţat şi prima funcţie, ofiţer cu navigaţia pe torpilorul Năluca, sub comanda Lt. Comandorului Gh. Roşescu.
În prima foaie calificativă a ofiţerului, comandantul navei a menţionat, printre altele: că numai în cinci luni a luat parte la 13 misiuni de luptă, parcurgând 1.937 Mm.
La 1 iulie 1943 a fost mutat la bordul crucişătorului auxiliar Dacia, în calitate de ofiţer cu adjutantură şi transmisiunile. Comandantul navei i-a apreciat calităţile, scriind: "Are spirit de iniţiativă şi prevedere. A instruit bine personalul din subordine." În octombrie 1943 a revenit pe Năluca, de data aceasta ca ofiţer cu navigaţia. A servit pe navă până la scufundarea ei, la 1 sept. 1944.
A luat parte la Operaţiunea 60.000, participând la 14 misiuni de război în zona Odessa - Constanţa. A fost propus pentru decorare cu Ordinul Steaua României clasa a V-a. "Foarte bun ofiţer de marină" l-a calificat comandantul navei. În lunile sept.- oct.1944 a fost ofiţer cu adjutantura la Comandamentul Apărării Teritoriului Dobrogea. La 1 nov.1944 a fost numit ajutorul comandantului militar al portului Brăila, rămânând în funcţie până la 9 martie 1945. Comandantul portului l-a apreciat ca fiind: "Foarte bun ofiţer şi de nădejde". Mutat la Flotila de Dragaj, a servit pe rând, în calitate de comandant, pe remorcherele dragoare fluviale Maria şi Cantacuzino, concurând la operaţiunile de dragaj desfăşurate între Calafat şi Baziaş, fiind citat pe Comandamentul Forţelor Fluviale şi pe Marină pentru activitatea depusă. După absolvirea Şcolii de Aplicaţie a Marinei, 1946, a ocupat mai multe funcţii în cadrul Batalionului Mixt Marină.
În anul 1947 a revenit la Constanţa, în calitate de ofiţer cu navigaţia la Flotila de Dragaj. În perioada oct. 1947 – 31 iulie 1948 a fost ofiţer secund pe nava-şcoala Mircea. Comandantul Şcolii Navale, comandorul Ion Stoian, i-a făcut o pertinentă şi frumoasă notare, din care cităm: "Cunoştinţe militare frumoase, pe care le aplică cu metodă, dând dovada de o judecată sănătoasă. Foarte multă putere de muncă şi cu frumoase aptitudini la studii, predă elevilor cursul de navigaţie metodic, câştigând interesul prin felul atractiv şi practic de prezentare".
Timp de doi ani, 1948-1950, a urmat cursurile Academiei Militare Generale. La revenirea în Marina Militară, a fost numit şeful Biroului 1 în Secţia Înzestrare Materiale din Comandamentu Marinei Militare, apoi şeful Şcolii Militare de Marină (1951-1954), comandant-girant şi după doua luni, titular al Flotilei de Dunăre (1954-1955), comandantul Brigăzii 230 Nave Fluviale (1955-1956), şeful de stat-major al C.F.N.M. (1956-1958), şeful Direcţiei Hidrografice Maritime (1958-1960), şeful Şcolii Superioare de Marină (1960-1961), comandantul Marinei Militare (1961-1963), şeful catedrei de Tactica Marinei din Academia Militară Generală (1963-1972), şeful Secţiei Marină din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major (1972-1977), adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale(1977-1980), şef de stat-major şi locţiitor al comandantului I.C.I.T.L. Bucureşti (1980-198l). A fost trecut în rezervă cu gradul de viceamiral în anul 1981. În calitate de arbitru în Asociaţia Mondială a Navomodeliştilor, s-a numărat printre cei puţini cărora li s-a conferit medalia de onoare Nautică.
În prima foaie calificativă a ofiţerului, comandantul navei a menţionat, printre altele: că numai în cinci luni a luat parte la 13 misiuni de luptă, parcurgând 1.937 Mm.
La 1 iulie 1943 a fost mutat la bordul crucişătorului auxiliar Dacia, în calitate de ofiţer cu adjutantură şi transmisiunile. Comandantul navei i-a apreciat calităţile, scriind: "Are spirit de iniţiativă şi prevedere. A instruit bine personalul din subordine." În octombrie 1943 a revenit pe Năluca, de data aceasta ca ofiţer cu navigaţia. A servit pe navă până la scufundarea ei, la 1 sept. 1944.
A luat parte la Operaţiunea 60.000, participând la 14 misiuni de război în zona Odessa - Constanţa. A fost propus pentru decorare cu Ordinul Steaua României clasa a V-a. "Foarte bun ofiţer de marină" l-a calificat comandantul navei. În lunile sept.- oct.1944 a fost ofiţer cu adjutantura la Comandamentul Apărării Teritoriului Dobrogea. La 1 nov.1944 a fost numit ajutorul comandantului militar al portului Brăila, rămânând în funcţie până la 9 martie 1945. Comandantul portului l-a apreciat ca fiind: "Foarte bun ofiţer şi de nădejde". Mutat la Flotila de Dragaj, a servit pe rând, în calitate de comandant, pe remorcherele dragoare fluviale Maria şi Cantacuzino, concurând la operaţiunile de dragaj desfăşurate între Calafat şi Baziaş, fiind citat pe Comandamentul Forţelor Fluviale şi pe Marină pentru activitatea depusă. După absolvirea Şcolii de Aplicaţie a Marinei, 1946, a ocupat mai multe funcţii în cadrul Batalionului Mixt Marină.
În anul 1947 a revenit la Constanţa, în calitate de ofiţer cu navigaţia la Flotila de Dragaj. În perioada oct. 1947 – 31 iulie 1948 a fost ofiţer secund pe nava-şcoala Mircea. Comandantul Şcolii Navale, comandorul Ion Stoian, i-a făcut o pertinentă şi frumoasă notare, din care cităm: "Cunoştinţe militare frumoase, pe care le aplică cu metodă, dând dovada de o judecată sănătoasă. Foarte multă putere de muncă şi cu frumoase aptitudini la studii, predă elevilor cursul de navigaţie metodic, câştigând interesul prin felul atractiv şi practic de prezentare".
Timp de doi ani, 1948-1950, a urmat cursurile Academiei Militare Generale. La revenirea în Marina Militară, a fost numit şeful Biroului 1 în Secţia Înzestrare Materiale din Comandamentu Marinei Militare, apoi şeful Şcolii Militare de Marină (1951-1954), comandant-girant şi după doua luni, titular al Flotilei de Dunăre (1954-1955), comandantul Brigăzii 230 Nave Fluviale (1955-1956), şeful de stat-major al C.F.N.M. (1956-1958), şeful Direcţiei Hidrografice Maritime (1958-1960), şeful Şcolii Superioare de Marină (1960-1961), comandantul Marinei Militare (1961-1963), şeful catedrei de Tactica Marinei din Academia Militară Generală (1963-1972), şeful Secţiei Marină din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major (1972-1977), adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale(1977-1980), şef de stat-major şi locţiitor al comandantului I.C.I.T.L. Bucureşti (1980-198l). A fost trecut în rezervă cu gradul de viceamiral în anul 1981. În calitate de arbitru în Asociaţia Mondială a Navomodeliştilor, s-a numărat printre cei puţini cărora li s-a conferit medalia de onoare Nautică.
1960-1963
Capitan de rangul 1 Nicolae MILU
S-a născut în ziua de 3 februarie 1915, în comuna Trăisteni, Valea Doftanei, judeţul Prahova, unde a urmat şi primele clase primare, după care a continuat doi ani la Liceul Ioan Meşota din Braşov. În anul 1930 s-a mutat la Liceul Militar Regele Ferdinand din Chişinău. La absolvire, 1936, a optat pentru Şcoala Navală din Constanţa, în anul 1939 devenind ofiţer de marină.
Prima funcţie şi-a exercitat-o la bordul navei-bază Constanţa, al cărei comandant concluziona în notarea aspirantului Milu: "Dacă va continua aşa cum a pornit va fi un foarte bun ofiţer". La absolvirea Şcolii de Aplicaţie, directorul de studii a apreciat că : "Notele foarte bune obţinute şi admirabila sa pregătire sub toate aspectele, îi dau dreptul să poată fi declarat absolvent, chiar şi fără examen". Cu puţin timp înainte ca România să intre în război, a fost repartizat ofiţer cu navigaţia pe nava-bază Constanţa, înlocuind, la nevoie, ofiţerul cu artileria. Astfel, în ziua de 3 august 1941, pe timpul unui atac aerian inamic asupra Constanţei, a doborât două avioane, fapt confirmat de apărarea antiaeriană germană. Pentru această faptă şi altele ce au urmat, a fost propus şi trimis în Germania pentru Şcoala de comandanţi de vedetă, pentru curajul şi spiritul de sacrificiu arătat în toate ocaziile, a fost propus la decorarea cu Ordinul "Coroana României" clasa a V-a. În cele două luni (15 oct.-15 dec.1941) cât s-a instruit în marina germană, a participat la cinci acţiuni de luptă în Canalul Mânecii, fiind uşor rănit. La revenirea în ţară i s-a încredinţat comanda vedetei torpiloare Vijelia, cu care a luat parte la mai multe acţiuni de război până în septembrie 1943, când pentru două luni a fost mutat ca ofiţer torpilor pe distrugătorul Mărăşeşti. Din noiembrie 1943 până în octombrie 1944, a deţinut comanda vedetei torpiloare Vârtejul.
A fost avansat în grad de căpitan la alegere, pe când se afla la fluviu, în calitate de comandant militar al portului Moldova –Veche (1 nov.1944 -11 iul.1945). În continuare, a rămas la Forţele Fluviale, lucrând la Statul-Major, fiind apreciat ca foarte bun ofiţer de marină şi de toată nădejdea. În anul 1946 a revenit la mare, comandând, pe rând, Escadrila Vedete Torpiloare, distrugătorul Mărăşeşti, nava-şcoală Mircea, nava-şcoală Libertatea şi prin cumul şi Detaşamentul 514 Nave-Şcoală. Comandantul Marinei Militare scria în notarea sa din anul 1953: "ofiţerul este bun marinar, curajos, destul de energic şi calm".
În intervalul cuprins între octombrie 1954 – octombrie 1955 a fost la comanda Bazei 127 Maritime, după care a preluat conducerea Divizionului Distrugătoare. Timp de trei ani (1955 – 1958) a fost şeful Şcolii Superioare de Marină, unde "a fost mutat pentru a pune ordine şi a crea disciplina necesară unei şcoli. A reuşit să ridice ordinea, disciplina şi învăţământul în Şcoala Superioară la nivelul cerinţelor". Cuvintele au fost scrise de către comandantul Forţelor Maritime Militare, contraamiralul Gh. Sandu, pe care, după doi ani, avea să-l urmeze la comanda Direcţiei Hidrografice Maritime. Căpitanul de rangul I Nicolae Milu a fost comandant al Direcţiei Hidrografice Maritime vreme de trei ani.
La puţin timp după numirea sa, a primit ordin să mute Direcţia la Mangalia. Următorii doi ani, unitatea, dispersată în cinci locaţii, şi-a desfăşurat anevoios activitatea. Mai ales că înainte cu un an începuseră lucrări hidrografice în zona Comorova – Vama-Veche, în vederea ridicării unor noi staţiuni.
De fapt, era începutul campaniei de lucrări hidrografice la Marea Neagră, ce din anul 1962 avea să se extindă şi la nord de Constanţa, Mamaia, Midia, grindul Chituc. Pe baza unui raport just argumentat, şeful Direcţiei Hidrografice Maritime a reuşit ca în anul 1962 să mute Direcţia la Constanţa. Noul sediu repartizat se afla la Anadolchioi. Campania hidrografică s-a extins în anul 1963 până la Gura Portiţei şi de acolo la Sfântu Gheorghe. A fost trecut în rezervă în 1963. Următorul deceniu a lucrat la nou înfiinţată Flotă de Pescuit Oceanic, al cărei director a fost între anii 1973 – 1974. A fost decorat în Germania cu Medalia Crucea de Fier clasa a III-a.
Prima funcţie şi-a exercitat-o la bordul navei-bază Constanţa, al cărei comandant concluziona în notarea aspirantului Milu: "Dacă va continua aşa cum a pornit va fi un foarte bun ofiţer". La absolvirea Şcolii de Aplicaţie, directorul de studii a apreciat că : "Notele foarte bune obţinute şi admirabila sa pregătire sub toate aspectele, îi dau dreptul să poată fi declarat absolvent, chiar şi fără examen". Cu puţin timp înainte ca România să intre în război, a fost repartizat ofiţer cu navigaţia pe nava-bază Constanţa, înlocuind, la nevoie, ofiţerul cu artileria. Astfel, în ziua de 3 august 1941, pe timpul unui atac aerian inamic asupra Constanţei, a doborât două avioane, fapt confirmat de apărarea antiaeriană germană. Pentru această faptă şi altele ce au urmat, a fost propus şi trimis în Germania pentru Şcoala de comandanţi de vedetă, pentru curajul şi spiritul de sacrificiu arătat în toate ocaziile, a fost propus la decorarea cu Ordinul "Coroana României" clasa a V-a. În cele două luni (15 oct.-15 dec.1941) cât s-a instruit în marina germană, a participat la cinci acţiuni de luptă în Canalul Mânecii, fiind uşor rănit. La revenirea în ţară i s-a încredinţat comanda vedetei torpiloare Vijelia, cu care a luat parte la mai multe acţiuni de război până în septembrie 1943, când pentru două luni a fost mutat ca ofiţer torpilor pe distrugătorul Mărăşeşti. Din noiembrie 1943 până în octombrie 1944, a deţinut comanda vedetei torpiloare Vârtejul.
A fost avansat în grad de căpitan la alegere, pe când se afla la fluviu, în calitate de comandant militar al portului Moldova –Veche (1 nov.1944 -11 iul.1945). În continuare, a rămas la Forţele Fluviale, lucrând la Statul-Major, fiind apreciat ca foarte bun ofiţer de marină şi de toată nădejdea. În anul 1946 a revenit la mare, comandând, pe rând, Escadrila Vedete Torpiloare, distrugătorul Mărăşeşti, nava-şcoală Mircea, nava-şcoală Libertatea şi prin cumul şi Detaşamentul 514 Nave-Şcoală. Comandantul Marinei Militare scria în notarea sa din anul 1953: "ofiţerul este bun marinar, curajos, destul de energic şi calm".
În intervalul cuprins între octombrie 1954 – octombrie 1955 a fost la comanda Bazei 127 Maritime, după care a preluat conducerea Divizionului Distrugătoare. Timp de trei ani (1955 – 1958) a fost şeful Şcolii Superioare de Marină, unde "a fost mutat pentru a pune ordine şi a crea disciplina necesară unei şcoli. A reuşit să ridice ordinea, disciplina şi învăţământul în Şcoala Superioară la nivelul cerinţelor". Cuvintele au fost scrise de către comandantul Forţelor Maritime Militare, contraamiralul Gh. Sandu, pe care, după doi ani, avea să-l urmeze la comanda Direcţiei Hidrografice Maritime. Căpitanul de rangul I Nicolae Milu a fost comandant al Direcţiei Hidrografice Maritime vreme de trei ani.
La puţin timp după numirea sa, a primit ordin să mute Direcţia la Mangalia. Următorii doi ani, unitatea, dispersată în cinci locaţii, şi-a desfăşurat anevoios activitatea. Mai ales că înainte cu un an începuseră lucrări hidrografice în zona Comorova – Vama-Veche, în vederea ridicării unor noi staţiuni.
De fapt, era începutul campaniei de lucrări hidrografice la Marea Neagră, ce din anul 1962 avea să se extindă şi la nord de Constanţa, Mamaia, Midia, grindul Chituc. Pe baza unui raport just argumentat, şeful Direcţiei Hidrografice Maritime a reuşit ca în anul 1962 să mute Direcţia la Constanţa. Noul sediu repartizat se afla la Anadolchioi. Campania hidrografică s-a extins în anul 1963 până la Gura Portiţei şi de acolo la Sfântu Gheorghe. A fost trecut în rezervă în 1963. Următorul deceniu a lucrat la nou înfiinţată Flotă de Pescuit Oceanic, al cărei director a fost între anii 1973 – 1974. A fost decorat în Germania cu Medalia Crucea de Fier clasa a III-a.
1964-1969
Capitan de rangul 2
Alexandru CONSTANTIN
S-a născut în comuna Cioara, judeţul Ialomiţa, în anul 1926. În comuna natală a urmat studiile primare, după care a devenit muncitor agricol. Recrutat în anii ’50 pentru armată, a fost admis, aceea fiind perioada de masive epurări pe criterii de origine, el având origine sănătoasă. Mai întâi a lucrat la Direcţia Cadre din Ministerul Forţelor Armate, după care a fost mutat în Comandamentul Marinei Militare, şef de cadre.
Prin plecarea căpitanului de rangul I Nicolae Milu de la comanda Direcţiei Hidrografice, s-a creat un post important liber pe care a fost numit căpitanul de rangul II Alexandru Constantin. Marea Unitate fiind una complexă şi mai ales, cu structuri specializate, la puţin timp s-au simţit necesare controlul şi îndrumarea unui ofiţer de marină specialist cu navigaţia. Comandantul Marinei Militare, contraamiralul ing. Grigore Marteş, l-a desemnat prin ordin de zi pe Comandamentul Marinei Militare pe căpitanul de rangul II ing. Corneliu Enăchescu (detaşat două zile săptămânal) pentru a controla şi îndruma activitatea. În anul 1969 ofiţerul a fost mutat la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Marină, unde şi-a desfăşurat activitatea ca şef al cursului de calificare.
După doi ani a revenit la Direcţia Hidrografică Maritimă, unde i s-a încredinţat spre conducere Secţia Semnalizări Maritime. Din această funcţie a fost pensionat. S-a stins din viată în anul 1995, la Constanţa.
Prin plecarea căpitanului de rangul I Nicolae Milu de la comanda Direcţiei Hidrografice, s-a creat un post important liber pe care a fost numit căpitanul de rangul II Alexandru Constantin. Marea Unitate fiind una complexă şi mai ales, cu structuri specializate, la puţin timp s-au simţit necesare controlul şi îndrumarea unui ofiţer de marină specialist cu navigaţia. Comandantul Marinei Militare, contraamiralul ing. Grigore Marteş, l-a desemnat prin ordin de zi pe Comandamentul Marinei Militare pe căpitanul de rangul II ing. Corneliu Enăchescu (detaşat două zile săptămânal) pentru a controla şi îndruma activitatea. În anul 1969 ofiţerul a fost mutat la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Marină, unde şi-a desfăşurat activitatea ca şef al cursului de calificare.
După doi ani a revenit la Direcţia Hidrografică Maritimă, unde i s-a încredinţat spre conducere Secţia Semnalizări Maritime. Din această funcţie a fost pensionat. S-a stins din viată în anul 1995, la Constanţa.
1969-1990
Capitan de rangul 1 ing.
Corneliu ENACHESCU
S-a născut în ziua de 23 septembrie 1927, în comuna Plopeni, judeţul Constanţa. La puţin timp după naşterea sa, familia s-a mutat în oraşul Constanta, unde a urmat şcoala primară şi cursurile Liceului Mircea cel Bătrân.
După absolvire, în anul 1947, a ales Şcoala Navala Mircea, făcând parte din promoţia 1949. A fost repartizat la bordul canonierei Ghiculescu, ca ofiţer cu navigaţia, iar după doi ani a devenit ofiţer secund pe aceeaşi nava. Între anii 1951 – 1953 a comandat canoniera Locotenent comandor Stihi. Din anul 1953 până în 1965, a slujit în învăţământul superior militar de marină, fiind, pe rând, lector superior (1953-1955), şeful catedrei de navigaţie şi astronomie nautică (1955-1963), locţiitorul pentru învăţământ al comandantului Şcolii Militare Superioare de Marină şi şeful Secţiei Învăţământ (1963-1965). În acest răstimp s-a perfecţionat, devenind un cadru didactic apreciat atât de elevi, cât şi de şefii săi. Între anii 1955-1960 a urmat cursurile Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.
În anul 1965 a fost numit specialist cu navigaţia la Secţia pregătire de luptă din Comandamentul Marinei Militare. După patru ani i s-a încredinţat comanda Direcţiei Hidrografice Maritime, funcţie ce a exercitat-o timp de 21 de ani, fiind până în prezent cel mai longeviv şef al acestei importante instituţii a Forţelor Navale.
A scris numeroase articole şi studii de specialitate în Buletinul Marinei Militare, Buletinul Hidrografic Internaţional, editat de Biroul Hidrografic Internaţional de la Monte Carlo (Monaco) , în Buletinele Informative ale prestigioasei politehnici ieşene, precum şi în cele ale Universităţii Al. Ioan Cuza. În cele peste patru decenii în care a servit în Marina Militară, ofiţerul a fost avansat în grad până la căpitan de rangul l. Prin Decretul Prezidenţial nr.170 din 7 martie 2007 a fost avansat în grad de contraamiral de flotilă. Este membru al Ligii Navale Române.
După absolvire, în anul 1947, a ales Şcoala Navala Mircea, făcând parte din promoţia 1949. A fost repartizat la bordul canonierei Ghiculescu, ca ofiţer cu navigaţia, iar după doi ani a devenit ofiţer secund pe aceeaşi nava. Între anii 1951 – 1953 a comandat canoniera Locotenent comandor Stihi. Din anul 1953 până în 1965, a slujit în învăţământul superior militar de marină, fiind, pe rând, lector superior (1953-1955), şeful catedrei de navigaţie şi astronomie nautică (1955-1963), locţiitorul pentru învăţământ al comandantului Şcolii Militare Superioare de Marină şi şeful Secţiei Învăţământ (1963-1965). În acest răstimp s-a perfecţionat, devenind un cadru didactic apreciat atât de elevi, cât şi de şefii săi. Între anii 1955-1960 a urmat cursurile Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Gheorghe Asachi din Iaşi.
În anul 1965 a fost numit specialist cu navigaţia la Secţia pregătire de luptă din Comandamentul Marinei Militare. După patru ani i s-a încredinţat comanda Direcţiei Hidrografice Maritime, funcţie ce a exercitat-o timp de 21 de ani, fiind până în prezent cel mai longeviv şef al acestei importante instituţii a Forţelor Navale.
A scris numeroase articole şi studii de specialitate în Buletinul Marinei Militare, Buletinul Hidrografic Internaţional, editat de Biroul Hidrografic Internaţional de la Monte Carlo (Monaco) , în Buletinele Informative ale prestigioasei politehnici ieşene, precum şi în cele ale Universităţii Al. Ioan Cuza. În cele peste patru decenii în care a servit în Marina Militară, ofiţerul a fost avansat în grad până la căpitan de rangul l. Prin Decretul Prezidenţial nr.170 din 7 martie 2007 a fost avansat în grad de contraamiral de flotilă. Este membru al Ligii Navale Române.
1990-1997
Contraamiral Gheorghe VOINEA
S-a născut la 3 februarie 1937 în oraşul Paşcani, oraş în care şi-a făcut studiile primare şi liceale, după care a optat pentru Şcoala Militară Superioară de Marină, pe care a absolvit-o în anul 1959; la 21 septembrie a fost avansat în grad de locotenent şi repartizat la Flotila de Dunăre, unde, în cadrul Divizionului 88 Vedete Dragoare, i s-a încredinţat comanda unei vedete dragoare.
În anul 1962 a fost avansat în grad de locotenent-major, iar după doi ani a fost numit comandantul Secţiei 1 Vedete Dragoare din Grupul II Vedete Dragoare şi comandant de vedetă. Între anii 1965 – 1967 a îndeplinit funcţia de instructor cu munca de propagandă, în cadrul aceluiaşi Divizion 88. În anul 1968 a fost numit la comanda remorcherului fluvial de 500 HP din Divizionul 131 Nave Auxiliare, iar după un an , a fost numit în cadrul divizionului, pe funcţia de specialist cu navigaţia şi cenzor militar. De la 1 octombrie 1970 a trecut la Brigada 24 Fluvială, ca specialist cu navigaţia în Biroul operaţii şi pregătire de luptă.
În anul următor a fost mutat pe nava fluvială de comandament, ca ofiţer secund, funcţie ce a exercitat-o timp de cinci ani, după care, cu gradul de căpitan de rangul III, a urmat cursurile Academiei Militare, Facultatea Arme, Secţia Marină. După absolvirea academiei a revenit la fluviu, în calitate de şef de stat-major şi locţiitor al comandantului Divizionului 92 Vedete Dragoare Fluviale (1978-1980). În anul 1980 a fost avansat în grad de căpitan de rangul II şi numit în funcţia de şef al Biroului operaţii şi pregătire de luptă în statul-major al Brigăzii 24 Fluviale.
La 25 mai 1982 a fost numit, în Comandamentul Marinei Militare, ca ofiţer 1 cu pregătirea operativă şi tactică în Secţia Operaţii din statul-major. Între anii 1985-1990 a fost şeful Biroului operaţii în Secţia Operaţii din statul-major al Comandamentului Marinei Militare. La 23 august 1987 a fost înaintat la gradul de Căpitan de rangul 1. La începutul lunii mai 1990 a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei Hidrografice Maritime Constanţa, rămânând la comanda unităţii timp de şapte ani.
În anul 1962 a fost avansat în grad de locotenent-major, iar după doi ani a fost numit comandantul Secţiei 1 Vedete Dragoare din Grupul II Vedete Dragoare şi comandant de vedetă. Între anii 1965 – 1967 a îndeplinit funcţia de instructor cu munca de propagandă, în cadrul aceluiaşi Divizion 88. În anul 1968 a fost numit la comanda remorcherului fluvial de 500 HP din Divizionul 131 Nave Auxiliare, iar după un an , a fost numit în cadrul divizionului, pe funcţia de specialist cu navigaţia şi cenzor militar. De la 1 octombrie 1970 a trecut la Brigada 24 Fluvială, ca specialist cu navigaţia în Biroul operaţii şi pregătire de luptă.
În anul următor a fost mutat pe nava fluvială de comandament, ca ofiţer secund, funcţie ce a exercitat-o timp de cinci ani, după care, cu gradul de căpitan de rangul III, a urmat cursurile Academiei Militare, Facultatea Arme, Secţia Marină. După absolvirea academiei a revenit la fluviu, în calitate de şef de stat-major şi locţiitor al comandantului Divizionului 92 Vedete Dragoare Fluviale (1978-1980). În anul 1980 a fost avansat în grad de căpitan de rangul II şi numit în funcţia de şef al Biroului operaţii şi pregătire de luptă în statul-major al Brigăzii 24 Fluviale.
La 25 mai 1982 a fost numit, în Comandamentul Marinei Militare, ca ofiţer 1 cu pregătirea operativă şi tactică în Secţia Operaţii din statul-major. Între anii 1985-1990 a fost şeful Biroului operaţii în Secţia Operaţii din statul-major al Comandamentului Marinei Militare. La 23 august 1987 a fost înaintat la gradul de Căpitan de rangul 1. La începutul lunii mai 1990 a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei Hidrografice Maritime Constanţa, rămânând la comanda unităţii timp de şapte ani.
1997-2001
Comandor Ioan IVANASCIUC
S-a născut la 5 septembrie 1947 în comuna Calafindeşti, judeţul Suceava. În comuna natală a urmat cele şapte clase elementare, apoi primele două de liceu la Suceava, iar pe următoarele două, la Liceul Militar Ştefan cel Mare din Câmpulung - Moldovenesc.
A continuat studiile militare la Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanţa, fiind absolvent cu gradul de locotenent promoţia 1968, decembrie. Prima funcţie încredinţată în cadrul Marinei Militare a fost cea de comandant pluton elevi la Batalionul l Elevi din Şcoala Militară Superioară de Marină. În octombrie anul următor a fost numit ofiţer cu comunicaţiile şi radiolocaţia pe Vedeta 72 din Divizionul 133 Vedete al Brigăzii 29 Vedete. După trei ani a devenit ofiţer secund şi ofiţer cu navigaţia pe aceeaşi Vedetă. Între anii 1973-1975 a fost elev-ofiţer al Academiei Militare Generale, Facultatea Arme, Secţia Marină.
La revenirea în cadrul Divizionului 133 Vedete i s-a dat comanda Vedetei 70, iar în august 1976 a fost numit la comanda Vedetei Purtătoare de Rachete 74, în calitate de comandant. La 1 aprilie 1977 a fost numit locţiitor al comandantului la Divizionul 81 Vedete Torpiloare, funcţie pe care a execitat-o timp de şapte ani. Între anii 1984-1985 a îndeplinit funcţia de ofiţer în statul-major al Brigăzii 29 Vedete, iar în anul următor pe cea de şef de stat-major şi prim-locţiitor al comandantului Divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete.
În anul 1987 a urmat Cursul post-academic cu profil marină. Tot în acest an i s-a dat la comanda Divizionului 93 Vedete Torpiloare, comandă ce o va deţine timp de şapte ani. În octombrie 1994 a primit funcţia de şef al Secţiei pregătire de luptă din Scolii Militare de Maiştrii de Marină, iar la 1 aprilie 1997 a fost mutat la Direcţia Hidrografică Maritimă Constanţa, deţinând comanda acestei Direcţii timp de patru ani, după care a fost trecut în rezervă la 30 iunie 2001. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate depusă în cadrul Marinei Militare, ofiţerul a fost avansat în grad până la comandor, iar după trecerea în rezervă, ca o recunoaştere a meritelor sale, a fost avansat la gradul de Contraamiral de Flotilă.
A continuat studiile militare la Şcoala Militară Superioară de Marină din Constanţa, fiind absolvent cu gradul de locotenent promoţia 1968, decembrie. Prima funcţie încredinţată în cadrul Marinei Militare a fost cea de comandant pluton elevi la Batalionul l Elevi din Şcoala Militară Superioară de Marină. În octombrie anul următor a fost numit ofiţer cu comunicaţiile şi radiolocaţia pe Vedeta 72 din Divizionul 133 Vedete al Brigăzii 29 Vedete. După trei ani a devenit ofiţer secund şi ofiţer cu navigaţia pe aceeaşi Vedetă. Între anii 1973-1975 a fost elev-ofiţer al Academiei Militare Generale, Facultatea Arme, Secţia Marină.
La revenirea în cadrul Divizionului 133 Vedete i s-a dat comanda Vedetei 70, iar în august 1976 a fost numit la comanda Vedetei Purtătoare de Rachete 74, în calitate de comandant. La 1 aprilie 1977 a fost numit locţiitor al comandantului la Divizionul 81 Vedete Torpiloare, funcţie pe care a execitat-o timp de şapte ani. Între anii 1984-1985 a îndeplinit funcţia de ofiţer în statul-major al Brigăzii 29 Vedete, iar în anul următor pe cea de şef de stat-major şi prim-locţiitor al comandantului Divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete.
În anul 1987 a urmat Cursul post-academic cu profil marină. Tot în acest an i s-a dat la comanda Divizionului 93 Vedete Torpiloare, comandă ce o va deţine timp de şapte ani. În octombrie 1994 a primit funcţia de şef al Secţiei pregătire de luptă din Scolii Militare de Maiştrii de Marină, iar la 1 aprilie 1997 a fost mutat la Direcţia Hidrografică Maritimă Constanţa, deţinând comanda acestei Direcţii timp de patru ani, după care a fost trecut în rezervă la 30 iunie 2001. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate depusă în cadrul Marinei Militare, ofiţerul a fost avansat în grad până la comandor, iar după trecerea în rezervă, ca o recunoaştere a meritelor sale, a fost avansat la gradul de Contraamiral de Flotilă.
2001-2005
Comandor dr. Aurel CONSTANTIN
S-a născut la Mizil, în ziua de 13 septembrie 1950. După un timp familia s-a mutat la Ploieşti, unde a urmat cursurile Şcolii Generale şi, în continuare, pe cele ale Liceului Militar Dimitrie Cantemir din Breaza (1969). A urmat între anii 1969-1973 Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Marină Mircea cel Bătrân, fiind şeful promoţiei sale. Prima funcţie ce i s-a încredinţat a fost aceea de ofiţer cu navigaţia pe Dragorul de bază 63 din Divizionul 146 Dragoare de Bază.
În anul 1974 a fost numit ofiţer în statul-major al aceluiaşi divizion, dar numai pentru câteva luni, după care a fost mutat, în aceeaşi calitate, dar în statul-major al Diviziei 41 Maritime. Din anul 1976 până în anul 1978, a fost ofiţer în Comandamentul Marinei Militare. În următorii doi ani (1978-1980), a urmat cursurile Academiei Militare Generale, la absolvirea căreia a fost declarat şef de promoţie. La revenirea în Marina Militară, a fost repartizat în statul-major al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân pentru o perioadă de alţi doi ani, după care a revenit în Comandamentul Marinei Militare (1982-1984).
Timp de şase ani a servit în cadrul statului-major al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân, unde avea să rămână şi după 1990, ocupând, succesiv, funcţiile de ofiţer 2 şi lector în colectivul psihopedagogic la locţiitorul comandantului pentru învăţământ şi stat-major, apoi ofiţer 2 cu redactarea Revistei Academiei în Biroul Documentare, Relaţii şi Secretariat şi şef al Biroului Documentare, Relaţii şi Secretariat din Secţia Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică.
La 25 noiembrie 1995 a fost mutat la Direcţia Hidrografică Maritimă, în funcţia de locţiitor al şefului direcţiei, pentru ca între 25 iulie 2001 – 30 septembrie 2005, să fie Şef al aceleiaşi instituţii. Pe parcursul carierei sale, ofiţerul a avansat în grad până la cel de comandor şi a absolvit o serie de cursuri: Cursul de perfecţionare în cunoaşterea limbii turce (1995), Cursul de perfecţionare a ofiţerilor pe linie de mobilizare, personal şi evidenţă efective (1997), Cursul postacademic cu profil unic la Academia Militară Generală şi Cursul de Capacitate la Colegiul de Comandă şi Stat-Major al Academiei de Înalte Studii Militare (1998). În anul 2001 a obţinut titlul de doctor în economie la Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, cu teza "Utilizarea eficientă a forţei de muncă în transportul maritim. Sisteme şi procedee".
Este membru al Comitetului Naţional Român de Oceanografie, aflat sub autoritatea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (din anul 2004) şi al Comisiei de Oceanologie si Limnologie a Academiei Române (2003). În prezent este preşedintele Ligii Navale Române, Filiala Constanţa. A scris numeroase articole şi studii în revistele Marina Română, Marea Noastră, Hydro Internaţional, editată de GITC Olanda şi în ziarul Observatorul militar. Şi-a adus contribuţia la redactarea Manualului asigurării hidrografice, de navigaţie şi hidrometeorologice a Forţelor Navale (2004) şi a conceput notele de curs pentru disciplina Managementul resurselor umane (2002).
Pe timpul când deţinea şefia Direcţiei Hidrografice Maritime, a redactat, negociat şi promovat proiectul Legii privind organizarea activităţii hidrografice maritime, adoptată de Parlamentul României şi promulgată în luna octombrie 2004. De asemenea, a propus şi susţinut aderarea României la Convenţia Organizaţiei Hidrografice Internaţionale, acţiune finalizată în aprilie 2002, la Monaco.
A fost avansat în grad de contraamiral de flotilă în anul 2009.
În anul 1974 a fost numit ofiţer în statul-major al aceluiaşi divizion, dar numai pentru câteva luni, după care a fost mutat, în aceeaşi calitate, dar în statul-major al Diviziei 41 Maritime. Din anul 1976 până în anul 1978, a fost ofiţer în Comandamentul Marinei Militare. În următorii doi ani (1978-1980), a urmat cursurile Academiei Militare Generale, la absolvirea căreia a fost declarat şef de promoţie. La revenirea în Marina Militară, a fost repartizat în statul-major al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân pentru o perioadă de alţi doi ani, după care a revenit în Comandamentul Marinei Militare (1982-1984).
Timp de şase ani a servit în cadrul statului-major al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân, unde avea să rămână şi după 1990, ocupând, succesiv, funcţiile de ofiţer 2 şi lector în colectivul psihopedagogic la locţiitorul comandantului pentru învăţământ şi stat-major, apoi ofiţer 2 cu redactarea Revistei Academiei în Biroul Documentare, Relaţii şi Secretariat şi şef al Biroului Documentare, Relaţii şi Secretariat din Secţia Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică.
La 25 noiembrie 1995 a fost mutat la Direcţia Hidrografică Maritimă, în funcţia de locţiitor al şefului direcţiei, pentru ca între 25 iulie 2001 – 30 septembrie 2005, să fie Şef al aceleiaşi instituţii. Pe parcursul carierei sale, ofiţerul a avansat în grad până la cel de comandor şi a absolvit o serie de cursuri: Cursul de perfecţionare în cunoaşterea limbii turce (1995), Cursul de perfecţionare a ofiţerilor pe linie de mobilizare, personal şi evidenţă efective (1997), Cursul postacademic cu profil unic la Academia Militară Generală şi Cursul de Capacitate la Colegiul de Comandă şi Stat-Major al Academiei de Înalte Studii Militare (1998). În anul 2001 a obţinut titlul de doctor în economie la Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, cu teza "Utilizarea eficientă a forţei de muncă în transportul maritim. Sisteme şi procedee".
Este membru al Comitetului Naţional Român de Oceanografie, aflat sub autoritatea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (din anul 2004) şi al Comisiei de Oceanologie si Limnologie a Academiei Române (2003). În prezent este preşedintele Ligii Navale Române, Filiala Constanţa. A scris numeroase articole şi studii în revistele Marina Română, Marea Noastră, Hydro Internaţional, editată de GITC Olanda şi în ziarul Observatorul militar. Şi-a adus contribuţia la redactarea Manualului asigurării hidrografice, de navigaţie şi hidrometeorologice a Forţelor Navale (2004) şi a conceput notele de curs pentru disciplina Managementul resurselor umane (2002).
Pe timpul când deţinea şefia Direcţiei Hidrografice Maritime, a redactat, negociat şi promovat proiectul Legii privind organizarea activităţii hidrografice maritime, adoptată de Parlamentul României şi promulgată în luna octombrie 2004. De asemenea, a propus şi susţinut aderarea României la Convenţia Organizaţiei Hidrografice Internaţionale, acţiune finalizată în aprilie 2002, la Monaco.
A fost avansat în grad de contraamiral de flotilă în anul 2009.
2005-2007
Comandor Alexandru MACAVEI
S-a născut la 10 mai 1956, în comuna Crângeni, judeţul Teleorman. După absolvirea studiilor liceale, a optat pentru Institutul de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa, făcând parte din promoţia 1979. Ca proaspăt absolvent a fost numit ofiţer cu artileria şi rachetele, la bordul unei Vedete Purtătoare de Rachete tip OSA I. După cinci ani, a fost avansat instructor la Centrul de Instrucţie al Marinei Militare. În perioada 1997-1999 a urmat cursurile Academiei Militare, specializarea Marină. La revenirea în Forţele Navale, a primit comanda unei Vedete Torpiloare cu 4 tuburi lanstorpilă, funcţie pe care a deţinut-o vreme de cinci ani. Din anul 1994, a îndeplinit funcţia de şef al Informaţiilor la Brigada de Rachete, până în anul 1998, când a fost numit şef de birou în Serviciul Operaţii din Statul Major al Forţelor Navale. Anul 2001 a însemnat un moment important în cariera ofiţerului, fiind trimis pentru doi ani în Franţa, unde a urmat cursurile Colegiului Intercategorii de Forţe ale Armatei (Collège Interarmées de Defense), în paralel urmând la Universitatea Paris II (Sorbona), Facultatea de Drept, obţinând diploma de studii superioare specializate (masterat) în Apărare, geostrategie, dinamici industriale. Odată venit în ţară, a fost repartizat şef al Secţiei Hidrografie, în cadrul Direcţiei Hidrografice Maritime. Din anul următor, ofiţerul a fost numit la comanda Divizionului 50 Corvete Mangalia. Dintre activităţile importante la care a luat parte, menţionăm participarea la exerciţiul condus de Statului Major General "Forţa 2000" şi participarea la cea de-a patra activare a Grupării BLACKSEAFOR, în calitate de comandant al marşului Corvetei 265, Contraamiral Horia Macellariu, în anul 2005. În toamna anului 2005, a fost numit la comanda Direcţiei Hidrografice Maritime, pe care a deţinut-o până în martie 2007. Aici s-a familiarizat repede cu problemele specifice Direcţiei, ca unul care condusese o secţie importantă a instituţiei. Ultima funcţie pe care a deţinut-o Comandorul Alexandru Macavei în Forţele Navale, a fost aceea de şef al Comunicaţiilor şi Informaticii la Comandamentul Flotei, după care s-a pensionat în anul 2009. În prezent predă Cursul de navigaţie estimată şi costieră la Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanţa. Comandorul Alexandru Macavei este membru al Frères d’armes. De-a lungul carierei sale, ofiţerul a publicat o serie de articole în revistele Marina Română şi Tomis. Este coautor al Dicţionarului de relaţii internaţionale strategice româno-franco-engleze, elaborat între anii 2004 – 2005.
2007-2010
Comandor dr. Romeo BOSNEAGU
S-a născut la 20 octombrie 1955, în oraşul Constanţa. La absolvirea cursurilor Liceului Teoretic, a ales cariera militară, devenind student al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa, unde şi-a finalizat studiile în 1978. Timp de 11 ani a fost pe rând, ofiţer cu navigaţia, ofiţer secund şi comandant al Vedetei Torpiloare cu patru tuburi lanstorpilă din cadrul Brigăzii 29 Vedete Mangalia.
Între anii 1989 -1992 a îndeplinit funcţia de ofiţer în Secţia de Învăţământ a Comandamentului Marinei Militare. Din anul 1992 până în anul 2006, a fost conferenţiar universitar, şef la catedra Ştiinţe Nautice Comandor Gheorghe Balaban la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
În acest răstimp a urmat cursuri de masterat în Optimizarea transporturilor navale (1999), de doctorat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, unde a obţinut titlul de doctor cu teza Influenţa condiţiilor geografice asupra rutelor de transport în bazinul Mării Negre (2004) şi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Aprilie 2006 a însemnat mutarea ofiţerului la Direcţia Hidrografică Maritimă. Mai întâi a îndeplinit funcţia de şef al Secţiei Semnalizare Maritimă, în prima parte a anului 2007 a fost locţiitor, ca apoi să fie numit şef al Direcţiei, până în vara anului 2010, când s-a pensionat.
Tot în această instituţie a primit în anul 2006 gradul de comandor. Este membru al Ligii Navale Române şi preşedinte al Ligii Ofiţerilor din Marina Militară. A condus şi a fost membru al unor colective de cercetare ştiinţifică.
A publicat o serie de lucrări ştiinţifice, dintre care cităm: Navigaţie radioelectronică, Cinematică navală şi navigaţie radar, Geografie maritimă şi fluvială militară, Navigaţie radioelectronică şi ortodromică, Influenţa condiţiilor geografice asupra rutelor de transport în bazinul Mării Negre (sectorul de vest). În prezent predă navigaţie, la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
Între anii 1989 -1992 a îndeplinit funcţia de ofiţer în Secţia de Învăţământ a Comandamentului Marinei Militare. Din anul 1992 până în anul 2006, a fost conferenţiar universitar, şef la catedra Ştiinţe Nautice Comandor Gheorghe Balaban la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
În acest răstimp a urmat cursuri de masterat în Optimizarea transporturilor navale (1999), de doctorat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, unde a obţinut titlul de doctor cu teza Influenţa condiţiilor geografice asupra rutelor de transport în bazinul Mării Negre (2004) şi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Aprilie 2006 a însemnat mutarea ofiţerului la Direcţia Hidrografică Maritimă. Mai întâi a îndeplinit funcţia de şef al Secţiei Semnalizare Maritimă, în prima parte a anului 2007 a fost locţiitor, ca apoi să fie numit şef al Direcţiei, până în vara anului 2010, când s-a pensionat.
Tot în această instituţie a primit în anul 2006 gradul de comandor. Este membru al Ligii Navale Române şi preşedinte al Ligii Ofiţerilor din Marina Militară. A condus şi a fost membru al unor colective de cercetare ştiinţifică.
A publicat o serie de lucrări ştiinţifice, dintre care cităm: Navigaţie radioelectronică, Cinematică navală şi navigaţie radar, Geografie maritimă şi fluvială militară, Navigaţie radioelectronică şi ortodromică, Influenţa condiţiilor geografice asupra rutelor de transport în bazinul Mării Negre (sectorul de vest). În prezent predă navigaţie, la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
2010-2012
Comandor dr. Adrian FILIP
Comandorul Adrian Filip s-a născut în 1960, la Arad. A absolvit în 1983 secţia de radioelectronică navală a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân din Constanţa. La terminarea facultăţii a fost repartizat pe o navă a Divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete pe funcţia de ofiţer cu senzorii şi comunicaţiile. Din 1984 până în 1992 a lucrat ca ofiţer de stat major cu radioelectronica, în statul major al Divizionului 126 Vedete Torpiloare respectiv divizionului 133 Vedete Purtătoare de Rachete. În 1994 a absolvit Facultatea de Comandă, Stat-Major şi Tehnică Militară, din cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa, după care a îndeplinit până în anul 1999 funcţia de comandant de Vedetă Purtătoare de Rachete tip OSA I.
În anul 1999 a urmat cursul de Joint în cadrul Centrul Regional de Pregătire NATO-PfP, organizat de Marea Britanie, iar după terminarea cursului a ocupat funcţia de comandant de Navă Purtătoare de Rachete tip TARANTUL până în 2001, când a fost numit Şef Birou Conducere Operaţii la Comandamentul 9 Operaţional Întrunit. În anul 2000 a urmat Colegiul de Comandă şi Stat Major pentru Mari Unităţi de marină. La sfârşitul anului 2001 a fost numit ofiţer cu senzorii şi comunicaţiile pe Submarinul Delfinul, fiind împuternicit comandant secund până în 2003, când a fost numit de şef de stat major de divizion. În perioada 2004-2005 a coordonat instrucţia prin simulare în cadrul Serviciului Instrucţie al Statului Major al Forţelor Navale.
În 2005 a înfiinţat Centrul de Informatică, Simulare şi Evaluare pe structura Centrului de Informatică a Forţelor Navale, coordonând activitatea de proiectare a aplicaţiilor informatice pentru domeniul acţiunilor navale şi punând bazele unor domenii de pionierat în marină, după modelul celorlate state NATO: Instruirea prin simulare; Instruirea Operaţională a echipajelor şi Evaluarea Operaţională a navelor şi a echipajelor pentru misiuni naţionale şi internaţionale. Având în vedere dezvoltarea conceptelor de Instruire prin simulare; Instruire şi Evaluare Operaţională a structurilor din Forţele Navale, în 2007 a fost înfiinţată o structură nouă: Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare, pe care a condus-o de la înfiinţare până în anul 2009.
În această perioadă a urmat cursul de evaluatori NATO nivel I: Interoperabilitate NATO şi cursul de evaluatori NATO nivel II: Capabilităţi Operaţionale ale forţelor navale. Din anul 2008 este doctorand în Ştiinţe Militare şi Informaţii, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", urmând ca în acest an să-şi susţină Teza de Doctorat. În perioada 2008-2009 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
În anul 2009 a absolvit cursul de Relaţii Internaţionale din cadrul Institutului Diplomatic Român. În anul 2009 a fost numit Şef al Instrucţiei Forţelor Navale, dezvoltând activitatea începută la Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare.
În iulie 2010 a fost numit Şef al Direcţiei Hidrografice Maritime.
În anul 2012 a fost numit Șef de Stat Major la Comandamentul Flotei Navale.
În anul 1999 a urmat cursul de Joint în cadrul Centrul Regional de Pregătire NATO-PfP, organizat de Marea Britanie, iar după terminarea cursului a ocupat funcţia de comandant de Navă Purtătoare de Rachete tip TARANTUL până în 2001, când a fost numit Şef Birou Conducere Operaţii la Comandamentul 9 Operaţional Întrunit. În anul 2000 a urmat Colegiul de Comandă şi Stat Major pentru Mari Unităţi de marină. La sfârşitul anului 2001 a fost numit ofiţer cu senzorii şi comunicaţiile pe Submarinul Delfinul, fiind împuternicit comandant secund până în 2003, când a fost numit de şef de stat major de divizion. În perioada 2004-2005 a coordonat instrucţia prin simulare în cadrul Serviciului Instrucţie al Statului Major al Forţelor Navale.
În 2005 a înfiinţat Centrul de Informatică, Simulare şi Evaluare pe structura Centrului de Informatică a Forţelor Navale, coordonând activitatea de proiectare a aplicaţiilor informatice pentru domeniul acţiunilor navale şi punând bazele unor domenii de pionierat în marină, după modelul celorlate state NATO: Instruirea prin simulare; Instruirea Operaţională a echipajelor şi Evaluarea Operaţională a navelor şi a echipajelor pentru misiuni naţionale şi internaţionale. Având în vedere dezvoltarea conceptelor de Instruire prin simulare; Instruire şi Evaluare Operaţională a structurilor din Forţele Navale, în 2007 a fost înfiinţată o structură nouă: Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare, pe care a condus-o de la înfiinţare până în anul 2009.
În această perioadă a urmat cursul de evaluatori NATO nivel I: Interoperabilitate NATO şi cursul de evaluatori NATO nivel II: Capabilităţi Operaţionale ale forţelor navale. Din anul 2008 este doctorand în Ştiinţe Militare şi Informaţii, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", urmând ca în acest an să-şi susţină Teza de Doctorat. În perioada 2008-2009 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
În anul 2009 a absolvit cursul de Relaţii Internaţionale din cadrul Institutului Diplomatic Român. În anul 2009 a fost numit Şef al Instrucţiei Forţelor Navale, dezvoltând activitatea începută la Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare.
În iulie 2010 a fost numit Şef al Direcţiei Hidrografice Maritime.
În anul 2012 a fost numit Șef de Stat Major la Comandamentul Flotei Navale.
2012-2016
Comandor Vasile NECULA
Comandorul Vasile Necula s-a născut în 1962, în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. A absolvit Liceul Militar de Marină “A. I. Cuza”, în anul 1981 şi apoi Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, în anul 1985.
La terminarea facultăţii a fost repartizat la comanda unei vedete torpiloare din Divizionul 81 Vedete Torpiloare, până în anul 1989, când a fost promovat în funcţia de comandant de secţie din cadrul aceleiaşi unităţi de vedete torpiloare pe aripi portante. Din 1997 până în 1998, a îndeplinit funcţia de ofiţer secund la o vedetă torpiloare mare. În anul 2000, a absolvit Facultatea Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, la absolvirea căreia a fost numit comandant de vedetă torpiloare mare. În anul 2001, a fost împuternicit prin ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale, să asigure funcţia de Şef de Stat Major la Divizionul 81 Vedete Torpiloare pe Aripi Portante.
Începând cu anul 2001 şi până în anul 2003, a mai îndeplinit funcţia de comandant secţie vedete torpiloare pe aripi portante şi comandant vedete torpiloare mari. În luna iulie a anului 2001, a fost numit Ofiţer 2 în Biroul Pregătire pentru luptă la Şeful de Stat Major al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”. În 2003, a fost numit în funcţia de şef Birou Instrucţie şi pregătire pentru luptă la Şeful de Stat Major al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.
În anul 2005, a urmat Cursul postuniversitar de conducere “Managementul resurselor umane şi material din Forţele Navale”. În perioada 2006-2008, a îndeplinit funcţia de comandant al Divizionului 306 Nave Şcoală Instrucţie.
În anul 2008, a fost numit locţiitor al Şefului de Stat Major pentru sprijin al Comandamentului Flotei. În anul 2009, a fost numit în funcţia de Locţiitor al Şefului de Stat Major pentru instrucţie la Comandamentul Flotei. În anul 2012, a urmat Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică (nivel Joint), în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.
În perioada 2012 - 2016, este numit şeful Direcţiei Hidrografice Maritime.
La terminarea facultăţii a fost repartizat la comanda unei vedete torpiloare din Divizionul 81 Vedete Torpiloare, până în anul 1989, când a fost promovat în funcţia de comandant de secţie din cadrul aceleiaşi unităţi de vedete torpiloare pe aripi portante. Din 1997 până în 1998, a îndeplinit funcţia de ofiţer secund la o vedetă torpiloare mare. În anul 2000, a absolvit Facultatea Interarme din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti, la absolvirea căreia a fost numit comandant de vedetă torpiloare mare. În anul 2001, a fost împuternicit prin ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale, să asigure funcţia de Şef de Stat Major la Divizionul 81 Vedete Torpiloare pe Aripi Portante.
Începând cu anul 2001 şi până în anul 2003, a mai îndeplinit funcţia de comandant secţie vedete torpiloare pe aripi portante şi comandant vedete torpiloare mari. În luna iulie a anului 2001, a fost numit Ofiţer 2 în Biroul Pregătire pentru luptă la Şeful de Stat Major al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”. În 2003, a fost numit în funcţia de şef Birou Instrucţie şi pregătire pentru luptă la Şeful de Stat Major al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.
În anul 2005, a urmat Cursul postuniversitar de conducere “Managementul resurselor umane şi material din Forţele Navale”. În perioada 2006-2008, a îndeplinit funcţia de comandant al Divizionului 306 Nave Şcoală Instrucţie.
În anul 2008, a fost numit locţiitor al Şefului de Stat Major pentru sprijin al Comandamentului Flotei. În anul 2009, a fost numit în funcţia de Locţiitor al Şefului de Stat Major pentru instrucţie la Comandamentul Flotei. În anul 2012, a urmat Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică (nivel Joint), în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.
În perioada 2012 - 2016, este numit şeful Direcţiei Hidrografice Maritime.
2017-2023
Comandor Nicolae VATU
Născut în 28 septembrie 1972 în localitatea Coteana, Judetul Olt, a absolvit liceul Militar de Marină “A. I. Cuza” Constanța în anul 1991, urmând apoi cursurile Facultății de Marină Militară din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân". În anul 1996 a absolvit Academia Navală fiind licențiat ca inginer în echipamente de navigație și hidrografie deținând totodată si gradul de locotenent.
Este promovat la gradul de căpitan în anul 2001, locotenent comandor în 2005, căpitan comandor în 2010 și comandor în anul 2015.
La finalizarea cursurilor Academiei Navale a fost repartizat pe prima funcție ca ofițer secund și comandant serviciu de luptă, navigație și transmisiuni la una din corvetele Divizionului Vânătoare de Submarine. În perioada 1998-2004 și-a desfășurat activitatea la bordul Remorcherului Maritim de Salvare și intervenție cu Scafandri “Grozavul” unde a ocupat funcții în domeniile navigație și comunicații. În această perioadă a obținut brevetarea ca scafandru și a participat la diverse misiuni la bordul navei sau ca scafandru în cadrul exercițiilor multinaționale la care Forțele Navale au luat parte și la acțiuni umanitare (cutremurul din Turcia – 1999; stingerea incendiului de la bordul navei Mesta).
În anul 2004 este numit șef al comunicațiilor și informaticii la Divizionul Nave Scafandri, funcție îndeplinită până în 2006, când este admis la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” ca ofițer masterand, în specializarea Conducere Interarme Forțe Navale. În această perioadă a urmat diverse cursuri de perfecționare, cum ar fi: curs GMDSS, curs instructor comunicații navale, curs managementul crizelor, precum și cursuri intensive de limba engleză.
La absolvirea masteratului, în 2008, a fost repartizat pe funcția de Sef de Stat Major la Divizionul de Rachete Navale, iar în perioada octombrie 2009 – septembrie 2016 a ocupat funcția de Sef de Stat Major la Direcția Hidrografică Maritimă.
În perioada 2008-2011 și-a perfecționat pregătirea academică la cursurile doctorale din cadrul UNAp în domeniul „Științe Militare și Informații”.
A predat științele navigației ca professor asociat la Academia Navală "Mircea cel Batran" din Constanța atât pentru studenții militari cât și pentru cei civili din 2009 până în 2016.
Din septembrie 2016 până în august 2017 a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de locțiitor al Șefului Direcției Hidrografice Maritime.
În perioada August 2017 - Martie 2023 a fost onorat să conducă Direcția Hidrografică Maritimă concentrându-se pe îndeplinirea sarcinilor ce revin instituției din statutul de autoritate națională în domeniul hidrografiei și menținând o strânsă legătură cu instituțiile naționale și internaționale specializate, în scopul promovării imaginii hidrografiei românești la scară internațională.